Alegeți o limbă
Îi reproşăm adeseori Uniunii Europene faptul că ar fi o putere dulce, chiar moale, incapabilă, între altele şi din cauza diviziunii sale, de a exprima o politică străină credibilă şi eficace.
Dar, dacă ea a cântărit greu pe tabla de şaf diplomatică mondială, Uniunea exersează faţă de anturajul său imediat o putere de atracţie irezistibilă. Am avut o probă, încă una, în aceste ultime zile: în Moldova, alegătorii au ales în majoritate partide pro-europene în timpul alegerilor legislative din 29 iulie, câştigate la mustaţă de către opoziţia unită. Dacă partidele care o formează vor reuşi să formeze un guvern - lucru care nu este încă sigur, căci Partidul Comunist rămâne, de departe, cel mai important partid - Chisinău ar putea depune rapid o cerere de adeziune la Uniunea Europeană.
După ce a rezistat mult timp sirenelor de la Bruxelles, Islanda, fragilizată de criza economică, a ales pragmatic să se adăpostească sub aripa binevoitoare a Uniunii. Reykjavik a depus în 23 iulie o cerere de adeziune, primită la Bruxelles şi în celelalte capitale europene cu mult entuziasm. Într-atât încât mai mulţi diplomaţi au trebuit să liniştească celelalte state candidate (mai ales cele balcanice) asupra stării de avansare a dosarului lor, care ar putea cunoaşte o accelerare.
Cu ocazia aniversării pactului federal, în 1 august, un grup de intelectuali elveţieni conduşi de Clubul helvetic, a lansat un apel la adeziunea Elveţiei la Uniune, reluat de către cotidianul Le Temps, din Geneva. Dovadă că puterea soft condamnată de mulţi se dovedeşte a fi uneori cu mult mai eficace decât o putere hard prost stăpânită.
