Stasi, cuib de funcţionari

Publicat pe 10 iulie 2009 la 11:09

Cu câteva zile în urmă, Financial Times Deutschland a revelat că 17 000 de foşti membrii ai Stasi, poliţia politică din Germania de Est, lucrează în serviciul public german. "Indignarea este mare . Statul de drept al Republicii federale, care a curăţat Statul de non-drept al Republicii Democrate Germane, a lăsat să intre în rândurile sale funcţionari cu un trecut tulbure", ironizează Tagesspiegel. "Cum să reacţionezi? Trebuie să reacţionezi?"

Cotidianul berlinez explică faptul că în Tratatul de unire semnat în 1990, legislatorul, pragmatic, a decis că foştii activişti Stasi ar putea fi licenţiaţi. Dar a lăsat această sarcină tribunalelor iar aplicarea sa este diferită de la un Land la altul. "Unii au procedat la o selecţie foarte strictă, în timp ce alţii au fost mai supli". Tagesspiegel ia totuşi poziţie şi aminteşte că în anii 1990 doar un sfert din dosarele serviciilor secrete est-germane au fost exploatate. "Astăzi avem o vedere de ansamblu. Munca de memorie ar putea începe".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect