"Europa nu se va construi dintr-o dată, şi nici într-o construcţie de ansambu: ea se va face prin realizări concrete, creându-se mai întâi o solidaritate de fapt", proclama cu exact 60 de ani în urmă ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman. Considerată ca fiind textul fondator al construcţiei europene, "declaraţia" din 9 mai 1950 nu a pierdut nimic din actualitatea sa: solidaritatea - sau mai bine zis absenţa ei - se află astăzi la baza profundei crize pe care o traversează Uniunea şi una dintre principalele sale realizări, moneda unică. Atmosfera nu este, evident, aceeaşi ca cea de după război: atunci continentul trebuia reconstruit iar optimismul era cuvântul de ordine. Marasmul economic şi tentaţiile populiste şi de retragere în sine însuşi au trimis acum această solidaritate la un statut accesoriu, atât la nivel european cât şi la nivel naţional. Certurile electorale nu sunt, cu siguranţă, suficiente.
Totuşi, Europa a reuşit să renască din cenuşă făcând apel la exact acest sentiment, pe care conducătorii europeni, dotaţi cu o viziune care depăşea frontierele naţionale, l-au asumat pe deplin. Liderii noştri actuali par să fie cu mult mai puţin inspiraţi. Atitudinea lor ezitantă, chiar reticentă, în faţa crizei greceşti şi a riscurilor sale de propagare în restul Europei, este cea mai bună dovadă. Dar acţionând astfel ei pun în pericol întreg edificiul european.
Pentru a preveni asupra acestei ameninţări şi pentru a celebra aniversarea "declaraţiei Schuman", Presseurop începe astăzi o serie de articole consacrate viitorului Europei şi a monedei sale, puse la îndoială mai mult ca niciodată.
Gian Paolo Accardo