Triplul A german este la rândul lui în pericol

Publicat pe 24 iulie 2012 la 13:07

Cover

Germania şi-ar putea pierde triplul A”, anunţă Le Monde. Pe 23 iulie, agenţia americană de rating Moody's a diminuat perspectiva datoriei publice a Germaniei şi a altor două ţări europene, Olanda şi Luxemburg. Ea a precizat de asemenea că va reexamina “la sfârşitul celui de-al treilea trimestru” nota AAA acordată la ora actuală Franţei şi Austriei, ţări plasate deja în perspectivă negativă încă din februarie.

Celebrul AAA german, ultimul soclu al încrederii în zona euro, pare acum ameninţat datorită dificultăţilor Europei de Sud, constată cotidianul francez:

Moody's îşi argumentează decizia explicând faptul că Germania, precum Olanda şi Luxemburg, sunt afectate acum de agravarea crizei şi de creşterea incertitudinii în privinţa monedei unice. […] Germania ar putea fi contaminată prin intermediul băncilor sale, considerate “vulnerabile” datorită “expunerii la economiile din zona euro aflate sub tensiune, îndeosebi Italia şi Spania”.

În Germania, Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră că acest anunţ “pică la fix, în mijlocul dezbaterii referitoare la un nou ajutor pentru Grecia, care a luat amploare în ultimele zile”.

În sfârşit, o agenţie de rating nimereşte momentul potrivit”, scrie cotidianul. Pentru că argumentele care au condus la această declasare arată pericolul în care se găseşte Germania în faţa crizei. Ţara este prinsă între două riscuri:

Primul risc este o eventuală ieşire a Greciei din zona euro. Aceasta ar risca să contamineze şi alte ţări precum Italia. În Spania, situaţia s-ar putea agrava din nou. Mai este şi un alt pericol: dacă nicio ţară nu părăseşte euro, ţările slabe din punct de vedere financiar vor fi puse sub perfuzie pe termen lung de către ţările stabile. Aceasta vizează Germania, dar şi Olanda şi Luxemburg, state pe care Moody’s le-a plasat deja sub supraveghere.

În consecinţă, conchide Frankfurter Allgemeine Zeitung, opţiunea cea mai puţin nefavorabilă rămâne ieşirea Greciei din euro.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect