Protecţia datelor

UE atacă giganţii americani ai internetului

Publicat pe 21 octombrie 2013 la 12:48

“UE obligă Facebook să se alinieze”, se bucură De Morgen. În acest 21 octombrie, comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European trebuia să aprobe un proiect de reglementare asupra protecţiei datelor personale pe internet.
Dacă acest proiect este adoptat, după discuţii între instituţiile europene, societăţile americane precum Facebook, Google şi Yahoo! vor risca de acum o amendă reprezentând 5% din cifra lor de afaceri în caz de infracţiune.
Pentru cotidianul belgian, acest proiect, care stabileşte între altele un ‘drept la uitare’, trebuie să fie considerat drept un răspuns al UE la scandalul PRISM.
În Germania, Die Tageszeitung subliniază că drepturile consumatorilor vor fi întărite:

cetăţenii ar avea posibilitatea să se apere în mod eficient pentru a nu fi folosite căutările lor pentru a se stabili un profil de utilizator, ajustând navigatorul lor web.
Textul ar face posibilă utilizarea serviciilor pe Internet în mod anonim sau sub pseudonim. În plus, explică TAZ, normele europene de protecţia datelor ar trebui să fie aplicate imediat ce datele unui cetăţean al UE sunt expuse – “fie că acest lucru se întâmplă în UE sau în exterior”. Schimbul de date cu serviciile de securitate externe nu ar fi posibil decât dacă ţara a semnat un acord specific cu UE.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect