UE despăgubeşte pentru Hamas

Publicat pe 11 august 2009 la 12:59

Un rezident israelian, cu naţionalitate franceză, a lansat o luptă juridică pentru ca UE să plătească fortificarea casei sale şi compensarea pierderilor suferite în timpul atacurilor Hamas-ului. Eyal Katorza şi-a pierdut locul de muncă şi magazinul mamei sale a închis, ca urmare a rachetelor care au lovit zona, în medie, de 3-4 ori pe zi. El cere, de asemenea, şi "daune morale", scrie euobserver.com.

Conform avocaţilor domnului Katorza, UE are obligaţia de a-şi proteja cetăţenii, în conformitate cu Tratatul UE. Cele opt pagini ale proiectului juridic de petiţie, obţinut prin euobserver.com, îi îndeamnă de asemenea pe cei 300 000 de cetăţeni UE care locuiesc în Israel să i se alăture. Documentul acuză în plus UE de a permite ca ajutoarele destinate teritoriilor palestiniene ocupate să cadă "în mâinile unor persoane şi organizaţii care de fapt finanţează şi comit acte de terorism".

Cele 408 de milioane dolari ale UE, ajutorul pentru teritoriile palestiniene ocupate, a atras de mult critici din partea grupărilor apărând drepturile evreilor. UE totuşi insistă asupra faptului că cea mai mare parte a banilor se plăteşte printr-un mecanism financiar conceput pentru a se asigura că fondurile sunt utilizate strict în scopuri umanitare.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect