
În timp ce recentele creşteri de preţ la benzină au făcut din România ţara din Europa cu cea mai scumpă benzină (la aceeaşi putere de cumpărare), Jurnalul Naţional a realizat o anchetă despre consecinţele privatizării companiei petroliere naţionale, Petrom, în 2004, calificată drept “afacerea secolului”. Aceasta a fost cumpărată pentru 1, 5 miliarde de dolari (2, 04 miliarde de euro în respectiva perioadă) de societatea austriacă OMV, căreia, titrează cotidianul, “Statul român i-a oferit depozite de petrol şi de gaz natural în valoare de 14 miliarde de dolari”. Este într-adevăr beneficiul pe care OMV ar trebui să-l obţină din exploatările zăcămintelor româneşti. Mai mult, adaugă ziarul, care îşi consacră prima pagină “costurilor” – de 24 de milioane de euro – pe care le presupune în 2011 premierul Emil Boc, “facilităţile fiscale acordate de statul român OMV permit companiei austriece să evite plata impozitelor de mai multe milioane de euro anual”.