Pentru noul guvern, “începe testul de rezistenţă”, titrează Lapin Kansa, după învestitura executivului condus de conservatorul Jyrki Katainen. Pusă în practică după două luni de negocieri dificile, coaliţia condusă de Katainen, de 39 de ani, este într-adevăr formată din şase partide (Partidul Coaliţiei Naţionale, Partidul Social-Democrat, Alianţa de Stânga, Liga Verde, Partidul Popular Suedez şi Creştinii-Democraţi), cu sensibilităţi foarte diferite. Cotidianul lapon o primeşte cu prudenţă, din cauza compromisurilor deja făcute în timpul negocierilor şi a celor la care va trebui să consimtă în timpul mandatului pentru a nu face implozie. În ciuda impactului avut la alegerile legislative din 17 aprilie, Adevăraţii Finlandezi vor rămâne în opoziţie. Partidul populist s-a retras într-adevăr de la negocieri din cauza dezacordurilor importante asupra politicii europene. Criticile emise la adresa planului de salvare a Greciei şi a Portugaliei au însemnat succesul electoral al partidului populist, o temă asupra căreia noua coaliţie, majoritar eurofilă totuşi, vrea să adopte o linie mai strictă.
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!