Alegeți o limbă
Totul seamănă cu o lentă implozie. Din toate părţile, "forţe centrifuge acţionează cu un efect devastator", constata Die Presse săptămâna trecută. Nemţii nu vor să plătească pentru greci. Franţa nu mai ştie cum să facă să meargă motorul pe care îl formează cu Germania. Spania şi Italia, antrenate şi ele în austeritate, nu mai sunt capabile să influenţeze viaţa Uniunii. Statele Unite se îngrijorează şi vin să dea lecţii europenilor indisciplinaţi. Iar în marginea crizei, ungurii şi slovacii dansează "un tango pervers", după cum scrie Nepszabadsag, al revendicărilor etnice şi teritoriale.
Dar Uniunea Europeană nu este doar o sumă a Statelor membre. Este formată şi din instituţii, cu Comisia şi Consiliul European în frunte, care au un rol de jucat, mai ales atunci când reperele istorice se amestecă. Ori preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, este extrem de tăcut de câtva timp, incapabil să dea de altfel un nou impuls proiectului european. Iar preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, par să fie imputincios în a readuce Statele în faţa propriilor lor responsabilităţi.
Trebuie să recunoaştem că pentru reprezentanţii părţii comunitare a UE, sarcina nu este deloc simplă, căci Statele fac după cum le taie capul. Dovadă, săptămâna aceasta, cele două idei lansate de către comisarul pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, şi de cel pentru Mediu, Connie Hedegaard. Primul propunea taxarea băncilor pentru a creea fonduri naţionale pentru salvarea băncilor în caz de criză. Trebuie să dea piept cu opoziţia Angliei şi chiar, într-o mai mică măsură, a Franţei. Nu este deci deloc sigur că dezbaterea va putea continua.
Cât despre propunerea de a duce la 30 %, în loc de 20 %, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020, ea s-a lovit imediat de blocajul Franţei şi Germaniei. A gândi o politică ecologică şi a dezvolta o economie bazată pe un nou model era ocazia de a remobiliza într-un scop util energiile europene şi de a deschide noi posibilităţi de creştere. Era unul dintre ultimele domenii în care Europa putea juca un rol global. Dar şi ambiţia aceasta pare să fi dispărut. Totul seamănă deci cu o lentă implozie. Cine o va opri?
