Știri Zece viziuni ale Europei | 6

Utopia este la uşile noastre

UE se comportă ca un adolescent complexat, care nu ştie ce să facă cu corpul său, spune cercetătorul francez Philippe Perchoc. Şi totuşi căutând vise noi, din partea ţărilor care ar putea adera, ea va creşte şi îşi va asuma rolul său în lume.

Publicat pe 28 decembrie 2010 la 23:20

Cu câteva luni în urmă, discutam în metrou cu o diplomată estoniană şi îi ziceam că Europa a fost continentul utopiilor şi că astăzi, nimic nu o mai făcea să viseze. O pariziancă s-a întors şi mi-a aruncat: "Europa? O utopie? Ce vorbeşti! E doar un club de patroni care se hrănesc pe spinarea celor mici."

Un fragment de conversaţie în transporturi unde lectura oricărui ziar arată că Europa are o problemă, şi mai ales o problemă cu ea-însăşi. Toată mass-media ne raportează psihodrama cotidiană a unei Europe care se luptă să iasă din adolescenţă. Când o luăm în considerare pe termen lung, Europa politică abia a ieşit din copilărie. Şaizeci de ani de istorie, nu este nici măcar durata domniei lui Ludovic al XIV-lea. Şi această Europă adolescentă este brusc conştientă de faptul că trupul său s-a schimbat de la mica Europă a celor şase, că acesta s-a dezvoltat şi a făcut-o să devină un adult mondial, cu responsabilităţile sale. Această criză a adolescenţei este una din cauzele divorţului între cetăţeni şi proiectul european.

Europei îi este greu să se iubească în noile sale dimensiuni. Ea nu a avut cu adevărat posibilitatea de a creşte, ea a fost împinsă de istorie şi de căderea Zidului. Astăzi, ea este prea mare, prea complicată. Pe de o parte, ea este tentată să anuleze această expansiune rapidă. Unii intelectuali francezi, cum ar fi Max Gallo, apără ideea unui "puci franco-german", şi a unei alianţe cu Rusia peste capetele statelor membre mai mici. Pe de altă parte, ea se zbate în certuri interminabile pentru a şti din câţi funcţionari va fi compus noul său serviciu european pentru acţiune externă, în loc de a vorbi despre misiunile acestui nou serviciu. Orice dezbatere despre acţiune este repede aruncată în meandrele unei dezbateri asupra mijloacelor. Uniunea pare să-şi fi pierdut încrederea în ea şi orice gust pentru viitor, aşa cum a arătat cacofonia asupra Europei 2020.

Cu toate acestea, Europa este singura care se găseşte atât de urâtă. Peste tot în lume, există intelectuali care îşi exprimă dragostea pentru acest model european şi pentru locul pe care continentul ar trebui să-l ocupe în noua guvernare globală. Dar în sânul Europei, egocentrismul nostru bolnăvicios ne împiedică să facem orice progres. În timp ce China, India, Statele Unite, Brazilia şi Africa au încredere în viitorul lor, Europa pare paralizată de frică. Ea aproape că regretă mica Europă care trăia la adăpostul Cortinei de Fier, protejată de Statele Unite.

Newsletter în limba română

Criza a stricat cele două motoare ale construcţiei europene: solidaritatea şi urmărirea eficienţei. Pe de o parte, şefii de state se întreabă la Bruxelles dacă ar trebui să ajute orice ţară în nevoie. Pe de altă parte, au de gând să o facă doar prin mecanisme complicate, încercând să întreţină independenţa fiecărui organ. Dar, atunci când un membru este atacat, întregul corp este în pericol. Însă capul (Consiliul European) se întreabă dacă este înţelept să intervină iar inima (Comisia) pare să fi încetat să bată şi să trimită idei noi, să pulseze în corpul amorţit al Europei. Ar trebui să încetăm să ne vedem doar propriul buric şi să ne gândim din nou la Europa ca la un "noi". Criza continentală a "eu-lui", este cauzată de criza a 27 mici "eu".

Deoarece Europa întreţine o relaţie complicată cu ea-însăşi, ea trăieşte o relaţie complexată cu ceilalţi. Cu toate acestea, ea nu are niciun motiv să-şi ceară scuze pentru ceea ce este. Inclusiv cu cei care bat la uşa ei. În loc de a răspunde prin reflexul de frică - "*Cine este*?" - am vrea să auzim: "Da, ce doriţi?". Într-adevăr, europenii obsedaţi de ei înşişi, de funcţionarea lor, de problemele lor monetare, uită că este posibil să construim ceva cu cineva care nu seamănă cu noi. Şi totuşi niciodată nu-i întrebăm pe turci, pe sârbi, pe islandezi cum visează ei Europa. Care vor fi priorităţile lor, după ce vor intra în club? Cum îşi imaginează ei Europa în lume în 50 de ani? Nu-i întrebăm nimic deocamdată.

Europenii duc lipsă astăzi de un proiect mare. S-ar putea spune chiar de o utopie. Provocările nu lipsesc: pacificarea relaţiilor internaţionale, aşa cum am pacificat relaţiile europene, prezenţa ca actor major al dezvoltării durabile sau construcţia marii economii solidare a viitorului, bazată pe cunoaştere. Dar pentru a realiza toate acestea, trebuie să ne mişcăm un pic.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect