Vacanţe de Wwoof

Sunt întinsă la pământ la liziera umedă a unui petic din pădurea Devon, una dintre cele mai frumoase dar de asemenea şi cea mai pluvioasă regiune a Angliei, şi ceea ce este mai grav este că mă aflu aici din propria mea voinţă. Cizmele mele din cauciuc îmi sunt mai mari cu aproape trei numere şi rămân în mod disperat umede în interior. Nu am nici un bursuc în vedere. Încep a rupe în mii de bucăţele frunze şi ierburi sub picioarele mele. Se întunecă, sunt îngheţată şi încep să îmi fac probleme. Ce caut eu acolo, aşezată alături de un bătrân fermier, pe o cuvertură în mijlocul pădurii aşteptând ca un bursuc să iasă din gaura sa ?

Dragoste de natură şi vechi şaizecişioptişti

Răspunsul este simplu am devenit o Wwoofer. Este acronimul care evocă celei mai mari părţi a interlocutorilor mei numele unui crescător de câini sau cel al unei asociaţii dedicate ortografiei, dar semnifică de fapt "Word wide opportunities on organic farms". Această organizaţie dedicată susţinerii şi difuzării culturii biologice în lumea întreagă a fost fondată în 1971 în Anglia. În aceea vreme trebuia să plăteşti câteva lire sterline pentru a adera la grup iar mai apoi primeai prin poştă un mic caiet, în care erau adunaţi toţi agricultorii biologici din Anglia găzduitori de Wwoof. După câteva telefoane şi e-mailuri, vacanţele la ferme fără OGM-uri erau aranjate.

Aproape patruzeci de ani mai târziu, reţeaua Wwoof s-a răspândit în întreaga lume. Mali, Reunion, America de Nord sau Cipru…aproape toate ţările sunt reprezentate pe lista exploataţiilor agricole biologice, şi în fiecare zi, alte noi ţări se adaugă listei. În acelaşi timp, taxele de aderare (20 de euro) au rămas neschimbate. Odată la faţa locului , trebuie să lucrezi între patru şi opt ore pe zi, zilnic, alături de agricultori, pentru a-ţi plăti patul şi hrana. Restul timpului, sunteţi liber să călătoriţi prin împrejurimi. Patru ore de rupere a buruienilor ori de curăţit de terenuri sunt mai apoi recompensate de priveliştea uluitoare a Pirineilor francezi sau de căderea cascadei Niagara.

Găzduire alternativă

Cu prilejul celei de a doua experienţe de Wwoof, l-am întâlnit pe Roz, vechi vânător de bursuci, care trăieşte într-o caravană verde, cu vedere înspre pădurile Devon. O grădină de zarzavaturi bine îngrijită, două cuptoare deschise, un duş în aer liber bricolat de însuşi proprietarul şi cea mai bună zmeură din toată Anglia perfecţionează acest tablou bucolic (fără a uita inconturnabilul "fried breakfast" ). Când soarele nu arde nu este nici electricitate şi nici apă caldă. Pentru a se spăla, Roz îmi explică că trebuie să meargă la piscina publică din oraşul cel mai apropiat. Izvorul aflat într-un câmp uriaş este secat de multă vreme (la ce servesc pompele) dar credeţi sau nu, acest capăt de paradis se numeşte Waterland.

Prima dată când am auzit vorbindu-se de proiectul Wwoof, tocmai imi luasem bacalaureatul şi nu aveam în minte decât un lucru : să plec în străinătate. Cu o pereche de pantaloni şi câteva cămăşi în bagaj, am plecat în Provence în timpul celei mai mai călduroase veri a deceniului, pentru a întreţine grădina de zarzavat a unei firme de munte. Câteva zile mai târziu şi cu multe înţepături de tânţari, eram în totalitate implicată în microcosmosul exploatării agricole biologice. Părăsirea acelui loc trei luni mai târziu a fost dificilă şi puţin după reîntoarcerea mea în Germania, mi-am şi planificat următoarea călătorie. Aceasta trebuia să fie în Anglia, mai exact la Devon, la Cornouaille şi la Somerset. La ploaie aşadar.

Contrar clişeelor, majoritatea agricultorilor biologici sunt oameni extrem de inteligenţi şi dinamici care şi-au descoperit într-o zi prin hazard dragostea pentru cultura zarzavatului. Printre câţiva economişti şi foşti directori de intreprinderi, am făcut cunoştinţă cu profesori universitari şi microbiologişti, care au renunţat la cariera lor, la un moment dat în viaţa lor, pentru a se consacra culturii cartofului. O viaţă mult mai sănătoasă presupune de fapt mutarea la sat, iar acest concept nu putea decât să îmi placă.

Lupuşorul şi-a dat sufletul de multă vreme iar eu am îngheţat. Îndrăznesc o întrebare timidă :vor ieşi astăzi din vizuinele lor ? Roy mă roagă să tac. Sunetul vocii mele riscă să sperie animalele. Când în sfârşit, câteva minute mai târziu, mă aşez în caravană pentru a devora un bol de linte cu linguriţa, realizez că in ciuda glumelor mele, gazda mea tocmai m-a învăţat rudimentele asupra constelaţiilor, nopţii şi stelelor.

Câteva zile mai târziu, eram la Cornoauilles şi primisem un SMS : "Am văzut un bursuc ieri. Revii ?" L-am mai văzut pe Roz de câteva ori. Însă niciodată nu am văzut bursuci. Însă acesta nu este decât încă un motiv pentru a încălţa, o dată în plus, cizmele mele de cauciuc…

Lilian Maria Pithan