Vânătorii discordiei

Reînnoirea flotei de avioane de vânătoare a mai multor state europene, care s-au angajat să cumpere F-35 Joint Strike Fighter (JSF) americane, se dovedeşte a fi problematică pentru guvernele lor, care îşi definitivează bugetele zilele acestea şi s-au confruntat cu măsuri de austeritate.

Publicat pe 19 septembrie 2013 la 13:56

Cover

Astfel, în Belgia, “cumpărarea de F-35 se loveşte de o puternică rezistenţă din partea socialiştilor”, după cum titrează pe prima pagină De Standaard. Flamanzii de la SP.A şi francofonii de la PS se opun proiectului ministrului Apărării, Pieter De Crem (creştin-democrat flamand) de a cumpăra JSF. Ei cred că în perioadă de criză, cumpărarea acestor avioane care costă 62 de milioane de euro bucata, “este o nebunie”, scrie cotidianul. Ei remarcă de asemenea că de acum în zece ani, performanţele lor tehnologice vor fi depăşite.
Aceeaşi polemică în Olanda: decizia de la începutul lui iulie a guvernului de a cumpăra 37 JSF (în loc de cele 85 prevăzute), confirmată pe 17 septembrie, îi vede mai ales pe liberalii-conservatori ai premierului Mark Rutte opunându-se partenerilor lor de coaliţie, de la Partidul Laburist (PvdA). Deputaţii laburişti acuză guvernul şi pe conducătorii PvdA că i-au pus în faţa faptului împlinit, explică De Volkskrant, potrivit căruia “ultimul cuvânt nu a fost spus” în această afacere.
Decizia Olandei este poate “o veste bună pentru Lockheed Martin” care fabrică JSF, “dar ea este în mult mai mică măsură pentru Italia şi ambiţia sa de a juca un rol de prim plan în Europa în programul militar cel mai costisitor (şi cel mai bogat) din istorie”, comentează şi Il Sole 24 Ore la Milano.
F-35 destinate Italiei şi Olandei trebuie într-adevăr să fie asamblate într-o uzină de 700 de milioane de euro, construită în acest scop la Cameri (Nord-Vest), dar comanda iniţială a fost redusă de la 216 avioane la 127 (Italia a trecut de la 131 la 90). Viabilitatea operaţiunii pentru Alenia Aermacchi şi celelalte companii italiene este acum compromisă. Il Sole 24 Ore aminteşte că pentru a justifica angajamentul Italiei în acest program, în ciuda întârzierilor sale, a costurilor în creştere şi a ostilităţii opiniei publice, guvernul promisese crearea a 10 000 de slujbe.
O altă lovitură pentru program a venit din Norvegia, care se gândeşte să anuleze parteneriatul cu Italia şi să încredinţeze pregătirea şi întreţinerea JSF Marii Britanii. Potrivit Il Sole:

în lipsa unui acord improbabil cu Turcia sau Israel, alţi clienţi ai F-35, Cameri riscă să devină o altă catedrală în deşert.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect