Din fericire criza nu a oprit râsul. Grecii râd de politicienii lor şi de Angela Merkel (şi nu fac întotdeauna glume reuşite, ca atunci când o ilustrează cu o zvastică). La televizor, comicul Lakis Lazopoulos bate orice record de audienţă cu numărul său satiric săptămânal. El a făcut chiar un turneu mondial cu spectacolul său "Îmi pare rău, sunt grec". În timpul verii, publicul se îngrămădeşte în teatrul antic Epidaurus, la comediile lui Aristofan (în care se vorbeşte adesea de datorii).
Dar există o valoare sigură, aproape necunoscută în restul lumii, care face să râdă grecii de toate vârstele, şi care cunoaşte o nouă viaţă din cauza traumatismului crizei. Este vorba despre vechile comedii din anii 1950 şi 1960, care trec fără încetare la televiziune, mai ales în week-end. În aceste filme alb-negru sau color la moda anilor şaizeci, grecii râd de o ţară care se transformă şi se modernizează, şi totul se termină în general cu cântece.
În aceste comedii joacă mari actori care nu sunt cunoscuţi peste graniţe. Grecia a avut zeci de Louis De Funès, Fernandel, Bourvil, numiţi Thanassis Vengos, Kostas Voutsas, Lambros Konstandaras, Kostas Hadzichristos şi, pentru femei, Rena Vlachopoulou sau Aliki Vouyouklaki. Aceste vedete au fost venerate la cinema sau la teatru, unde şi-au petrecut în general carierele.
În ultimul roman al lui Vassilis Alexakis, Le premier mot (Primul cuvânt, nu a fost tradus în limba română) publicat în 2010, o grecoaică încântă familia ei mutată la Paris aducându-le aceste filme pe DVD. "Grecia din anii '50 are mai ales nevoie să râdă. Era grăbită să uite Ocupaţia, foametea, războiul civil", spune un personaj. Ea încearcă acum să uite de criză vizionând aceste filme difuzate în mod constant, şi cu succes, la televizor.
Întrucât de mai mulţi ani, această "vârstă de aur a cinematografiei comerciale greceşti", care povesteşte urcarea la putere a clasei de mijloc, capătă un sens mai profund. "Există o mare nostalgie, explică criticul de film Michel Demopoulos. Oamenii regăsesc un trecut când viaţa era bună, când lucrurile mergeau înainte, şi care arată acum ca un mic paradis pierdut".
Elogiul micilor învârteli
Filmele iau în zeflemea constrângerile familiale şi laudă "mica învârteală”, "planul elaborat de un erou totuşi cinstit pentru a câştiga cei câţiva bani care trebuie să-l scoată dintr-o situaţie dificilă", scrie Elise-Anne Delveroudi, în "Cinematograful Grec" (Editions du Centre Pompidou, 2005).
Succesul comic al filmelor se bazează pe actori şi pe dialoguri. "Aceste filme nu sunt foarte originale dintr-un punct de vedere cinematografic, dar sunt adeseori foarte bine scrise, cu replici savuroase pe care toată lumea le ştie pe de rost, explică Michel Demopoulos. Generaţia născută în 1970-1980 organizează un fel de serate karaoke unde toţi joacă replicile filmelor. "Un pic ca pentru 'Les Tontons Flingueurs' din Franţa. Dar în versiune 'Retsina'".
Episoadele precedente:
Satira germană, o tradiţie bine organizată
Autoderiziunea italiană, un sport naţional
Serialul suedez care distrează clasa de mijloc
Libertin, imoral şi ilar, ca un poliţist spaniol
Râsul românesc, o formă de revoltă politică
Nu-i de râs cu umorul sec britanic
Arta caricaturii sau îndrăzneala islandeză