WikiLeaks denunţă “corupţia” şi “prostia” elitelor

Publicat pe 1 aprilie 2011 la 11:34

Cover

"La aşa ţară, aşa WikiLeaks!",titrează Revista 22 pe prima pagină, în timp ce telegramele diplomatice americane asupra României sunt publicate de la începutul săptămânii în presa românească. Între "serialul Mircea Geoană", şeful Partidului Social Democrat (PSD), actual preşedinte al Senatului, care a pretins a fi "cel mai bun om politic" al ţării şi care "a utilizat avionul unui mogul român pentru a merge la Moscova" şi dosarele care atestă corupţia senatorului Adrian Năstase (PSD), acest veritabil "cablegate de Dâmboviţa" oferă "o fotografie brută şi lasă un gust amar", afirmă săptămânalul român. "Ce faună, câtă prostie şi meschinărie, ce clasă politică viciată de interese, grandomanie şi corupţie. România autentică este un stat împărţit mai mult sau mai puţin frăţeşte între câţiva oligarhi stăpânitori ai finanţelor şi mass-media, cu politicieni pentru care interesele naţionale sunt oricând obiect de troc".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect