Alegeți o limbă
"Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere", zice un vechi proverb românesc. Parafrazându-l şi tratându-l cu sos de moravuri din Europa secolului 21, "cine nu are blonde, să-şi cumpere". 
Nu neapărat din cauza bancurilor cu şi despre blonde, nici pentru că blondele pot schimba ceva în criza economică, şi nici pentru că bărbaţilor le plac blondele, cum se vede pe coperta Dilemei Vechi, ci, pur şi simplu, pentru că a fi blondă şi a face politică estela modă. Iulia Timoşenko a dat startul, în Ucraina. 
Au urmat, blondele din Bulgaria, Angela Merkel, alias Barbie Merkel, în Germania, Elena Udrea, ministrul Turismului din România, şi mai nou, noua blondă care face valuri: Marine Le Pen, şefa celui mai extremist partid francez de dreapta, cea care este creditată în această dimineaţă, la Paris, cu 19 % din voturi în caz de alegere prezidenţială. Mult, enorm, puţin şi greu de spus. O strategie pentru a determina şi canaliza voturile (sugerează colega mea care se ocupă de limba germană) dreptei, cum a fost deja cazul în anii trecuţi (Jean-Marie Le Pen versus Jacques Chirac)? Ce se ştie deocamdată este că "o blondă contribuie la imaginea ţării"("Dna ministru Elena Udrea a rămas, pare-se, singura păzitoare oficială a imaginii"), o blondă "priveşte spre Elysée", scrie flamandul De Standaard, şi, nu în ultimul rând, "ce-i frumos în Europa e că fiecare ţară are nu numai partidele pe care le merită, ci şi blondele aferente ce conduc acele partide". Întru totul de acord, domnule fost ministru de Externe Adrian Cioroianu, cu mult mai excelent în postura de istoric şi analist(sic!)
