"Economiile din Europa centrală încep să vadă lumina de la capătul tunelului, dar România se situează în coada clasamentului privind oportunităţile de plasament", informează Capital în ediţia sa din 13 august. Asemeni Bulgariei şi ţărilor Balte, "ţara plăteşte tribut măsurilor anti criză luate cu întârziere ca şi dezechilibrului exagerat dintre cerere şi ofertă".
Săptămânalul economic citează un studiu realizat de către cabinetul Deloitte, potrivit căruia investitorii europeni care se pregătesc să revină în ţările emergente vor privilegia Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia: primele trei ar inspira mai multă încredere iar ultima se bucură deja de pasajul monedei naţionale la euro. "*Un rezultat care poate părea surprinzăt*or", căci alte ţări ale Europei orientale, ca România, Bulgaria şi ţările balte au fost mult timp zone de predilecţie ale fondurilor de investiţii. Iată de ce "nu vom vedea un retur al investiţiilor în Estul continentului înainte de 2010", conchide săptămânalul.