Ziua din 17 septembrie 2009.
eu

Bucureşti pe banca acuzaţilor la Strasbourg

eu
Publicat pe 17 septembrie 2009
Ziua din 17 septembrie 2009.

Cover

România este ţara cu cel mai mare număr de plângeri adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Originea recordului, spune Ziua, sunt sutele de cereri depuse de familiile celor 1600 de persoane ucise în timpul revoluţiei române din decembrie 1989, în cursul căreia a fost răsturnat regimul lui Nicolae Ceauşescu, şi ai căror criminali sunt încă necunoscuţi de justiţia română.

Preşedintele Asociaţiei 21 decembrie [data căderii lui Ceauşescu] Teodor Maries, a început o grevă a foamei în 6 august pentru a cere ca Bucureşti să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de CEDO. Pentru a pune capăt acestei situaţii, preşedintele Traian Băsescu a solicitat o soluţie rapidă: "Este inacceptabil", a declarat acesta cotidianului bucureştean : "Am avut o Revoluţie şi o Mineriadă [când minerii au venit să sprijine guvernul post comunist], 1 600 de morţi şi nici un vinovat. Cer ca dreptatea să fie făcută !". Începând cu 11 septembrie, "Parchetul General foloseşte 27 de copiatoare pentru a xe¬roxa şi trimite la CEDO dosarul Revolutiei, grefierii lucrând in trei schimburi pentru cele peste o mie de volume", scrie Ziua.

Newsletter în limba română

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect