Alegeți o limbă
Acuzaţiile de "izolare" lansate împotriva lui David Cameron, de la gestul lui de nesupunere în timpul summitului UE de vinerea trecută, au fost poate precipitate. Cehii se întreabă deja cu voce tare de ce un nou tratat ar trebui să aibă de asemenea un caracter obligatoriu pentru ţările care nu au aderat încă la zona euro. Primul ministru finlandez a spus că nu putea accepta un transfer de suveranitate. Irlanda va trebui probabil să organizeze un referendum, iar guvernele olandez şi suedez vor avea nevoie de sprijinul opoziţiei neliniştite.
Apar fisuri pe faţada unui acord care, oricum, nu va putea salva Europa. Prăbuşirea monedei euro din ultimele trei zile arată că pieţele ştiu că programul de austeritate fără creştere, apărat de Germania, nu este soluţia cea mai bună. A lua apărarea băncilor nu putea fi un gest pe placul opiniei publice, deşi britanicii au demonstrat fără echivoc că detestă Uniunea Europeană şi mai mult decât detestă băncile. Dar de ce a decis oare David Cameron să-şi asume rolul de campion al "The City" (cartierul de afaceri al Londrei, primul pol financiar din lume)?
UE se teme de The City
Săptămâna trecută, el a primit o informaţie vitală indicând o schimbare majoră de atitudine din partea UE faţă de City în ultimii ani. Până în anul 2007, reglementările UE erau în mare parte favorabile Londrei întrucât puneau întregul sector financiar european pe picior de egalitate. Apoi, direcţia vântului a început să se schimbe. La îngrijorările legitime legate de criza financiară s-a alăturat un sentiment de temere generală faţă de influenţa din The City, cum a arătat atât de grăitor Nicolas Sarkozy, lăudând numirea unui francez pe postul de comisar european pentru piaţa internă ca fiind "o înfrângere pentru capitalismul anglo-saxon".
Problema nu este taxarea tranzacţiilor financiare, la care Londra întotdeauna s-a împotrivit, ci cele 29 de directive şi noul organism european de reglementare financiară însărcinat cu supravegherea omologilor săi naţionali. Problema este această opoziţie fundamentală între voinţa Europei de a impune norme unice celor 8 000 de bănci europene şi concepţia anglo-saxonă preferând măsuri proporţionale cu riscurile implicate.
Marea Britanie vrea să forţeze cele mai mari bănci să deţină mai multe fonduri decât limita minimă autorizată de UE. Ultimul dictat european implică înfiinţarea în zona euro de case de compensaţie (clearing houses) gerând valori în euro. Ceea ce înseamnă evident un transfer al activităţilor financiare de la Londra spre Paris şi Frankfurt, ceea ce este de asemenea contrar principiului pieţei unice.
Spaniolii, francezii, germanii au drept de veto. Atunci şi englezii.
Acuzaţiile cum că David Cameron ar încerca să saboteze piaţa unică - aşa cum a afirmat preşedintele Comisiei Europene săptămâna aceasta - sunt un pur exemplu de dublu discurs. Spaniolii au drept de veto privind pescuitul, francezii cu privire la politica agricolă comună, chiar şi germanii fac obstrucţie în industria automobilului. Guvernul britanic nu cere decât egalitatea pentru City, nu privilegii. Această cerere însă a fost percepută ca picătura care a umplut paharul. Şi a fost o reacţie extraordinară, semnul unui declin semnificativ al influenţei britanice în ultimii ani.
Ce se va întâmpla acum că prim-ministrul nu a primit ceea ce dorea? Mulţi experţi se tem că reglementările europene vor deveni din ce în ce mai defavorabile Londrei şi că băncile germane şi americane se vor descotorosi în prioritate de echipele lor din City. Alţii spun că băncile americane se instalează la Londra deoarece sunt afaceri de făcut şi nimeni nu se desparte de şaizeci de etaje de birouri peste noapte.
Viitorul City-ului este de a deveni un pod spre lume, nu numai spre Europa. Marea Britanie generează mai multe împrumuturi internaţionale decât orice altă ţară. Avem cea mai mare piaţă de schimb din lume şi al treilea sector de asigurări în lume. În timp ce Europa este în pană, adevăraţii concurenţi ai Londrei nu sunt Frankfurt sau Paris, ci Hong Kong şi Singapore, sau chiar New York. Acolo se află adevărata provocare.
Marea Britanie nu vrea deraierea monezii unice, o fac perfect partenerii ei
Din toate punctele de vedere, diplomaţia este catastrofică. Marea Britanie nu vrea să facă să deraieze moneda euro sau să dea impresia că vrea aşa ceva. Aliaţii noştri reuşesc să o facă foarte bine singuri. Dacă Banca Centrală Europeană nu ar fi lansat un colac băncilor europene săptămâna trecută oferindu-le un credit aproape nelimitat, nu o scădere am vedea pe pieţe astăzi, ci o adevărată prăbuşire.
Nimeni nu a obţinut ce a vrut săptămâna trecută. Francezii vroiau ca BCE să poată emite monedă. Germanii vroiau ca noile reguli de bună gestionare economică să fie garantate de către instituţiile europene. Alţii, printre care Marea Britanie, vroiau ca Germania să înţeleagă că dacă continuă să nu împărtăşească responsabilitatea pentru datoriile zonei euro, moneda euro nu poate decât să continue să cadă.
