Într-un articol apărut în Revista 22,cu titlul "Siria: dilemele unei noi intervenţii în lumea arabă" jurnalistul politic Octavian Manea se întreabă "cine în Vest mai este astăzi tentat să sprijine o nouă intervenţie în lumea arabă?" Şi răspunde:
Nu numai că Siria nu este Libia, însă întreg contextul care a făcut posibilă operaţiunea NATO din Libia nu mai există astăzi. La acel moment, dezbaterea despre colapsul euro era încă SF, iar acum a devenit realitate. În primul rând, este puţin probabil ca într-un an electoral, când economiile naţionale rămân extrem de fragile, liderii din SUA şi Franţa, actori pivot în Libia, vor mai arăta acelaşi entuziasm intervenţionist şi în cazul Siriei. În al doilea rând, Antanta Cordială franco-britanică, forţa gravitaţională a întregii operaţiuni NATO din Libia, pare a fi ţăndări după apocalipticul summit UE din decembrie, când, la presiunile aliatului francez, „City-ul londonez“ a sărit din trenul integrării. Să-şi fi regăsit Germania vocaţia intervenţionistă? Ar fi cu siguranţă surpriza anului.
Pentru Manea, "Rusia a fost cel mai agresiv apărător al intereselor regimului Assad pe scena internaţională pentru că are interesul de a-şi proteja unica bază navală care i-a mai rămas în zonă", iar "pentru americani, imaginea Irakului desfăcut de-a lungul faliilor sectare este încă o amintire suficient de puternică pentru a-i ţine departe de o nouă aventură în Levant".
Deci, el citează un activist britanic de origine siriană anti-Assad, Danny Abdul Dayem, care comentează imagini şocante postate pe You Tube, "de ce nu ne ajută nimeni? Unde este umanitatea din lume? Unde mama naibii este ONU?"
Citiţi articolul integral pe site-ul Revista 22.
Diplomaţia europeană
Ashton este la limita de jos
Obnubilată de criza euro, Europa este incapabilă să acţioneze în faţa situaţiei din Siria. Este ultima dovadă, dacă mai era nevoie, a unui "eşec al politicii externe europene, întărită din punct de vedere teoretic de tratatul de la Lisabona", afirmă, în cotidianul ABC, analistul politic internaţional José Marie de Areilza. Potrivit lui
primăvara arabă oferă mai multe cazuri de studiu asupra ineficacităţii exponenţiale a acţiunii europene, care se bazează pe o putere de atracţie sau soft power inutilă în faţa crimelor din Libia sau a războiului civil din Siria.
Areliza critică mai ales rolul interpretat de Catherine Ashton. Potrivit acestui cercetător, Înalta Reprezentantă pentru Afaceri Externe a UE,
a atins limita de jos, lucru care părea dificil. Şi ea a reuşit pentru că a negociat un acord prin care acţiunile serviciului său extern rămân subordonate autorizării birocratice a trei comisari, care de fapt îi fac concurenţă pe faţă în cadrul executivului european.