Acordul are ca efect deschiderea perspectivei aderării Serbiei la Uniunea Europeană, reprezintă o recunoaştere de facto a Kosovo de către Belgrad şi marchează un succes pentru o diplomaţie europeană lipsită de vizibilitate.
“Habemus pactum”, titrează triumfal publicaţia Danas, în ediţia de weekend. “Totul este bine când se termină cu bine”, constată cotidianul, evidenţiind importanţa istorică a acordului semnat la Bruxelles după luni de negocieri,
deoarece acordul contribuie la încheierea conflictului din Kosovo şi deschide noi perspective unei societăţi sârbe extenuate.
Newsletter în limba română
În timp ce publicaţii naţionaliste sârbe precum Nase Novine vorbesc de o “capitulare” a Serbiei, Politika apreciază că “Belgradul a ales viitorul” prin semnarea acordului cu Priştina. Conform cotidianului de la Belgrad,
Serbia trebuie să facă bilanţul a ceea ce a câştigat şi ce a pierdut, dar este evident că a întrerupt seria înfrângerilor care începuse prin lipsa de înţelegere a lumii şi a partenerilor apropiaţi şi prin refuzul acceptării realităţii preferând un trecut mitic; o serie de înfrângeri care se prelungea prin refuzul compromisurilor şi se încheia prin “capitulări” mari sau mici. […] De acum înainte, Serbia are oportunitatea de a se ocupa, prin mijloace autorizate de comunitatea internaţională, de sănătatea, educaţia şi dezvoltarea economică a etnicilor sârbi care trăiesc în Kosovo.
Potrivit Blic, premierul Ivica Dačić şi adjunctul său, Aleksandar Vučić, au ales “singura soluţie bună” posibilă: cea care “duce Serbia pe drumul Uniunii Europene”. Iar acest lucru s-a întâmplat şi datorită Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, care, “în sfârşit, a pus capăt seriei îndelungate de eşecuri ale guvernelor sârbe şi păstrării în afara procesului de integrare europeană”. În ceea ce-i priveşte pe Dačić şi Vučić, subliniază Blic,
ei au reuşit să îl convingă pe cel mai mare oponent al UE din cadrul coaliţiei aflate la putere, respectiv pe preşedintele Tomislav Nikolić, că acordul pe tema Kosovo nu este o înfrângere. Transformarea lor din socialist şi naţionalist cu vederi radicale în politicieni pro-europeni a fost dură şi eficientă. Au jucat o partidă de pocher şi au câştigat-o.
Acordul semnat la Bruxelles marchează un succes şi pentru Uniunea Europeană, în special pentru Catherine Asthon, notează ziarul Jutarnji List, cu sediul la Zagreb, conform căruia
chiar dacă, la începutul mandatului, Ashton nu l-a recunoscut pe preşedintele sârb Nikolić în delegaţia Belgradului, a reuşit ceea ce predecesorii săi nu au putut: să convingă Belgradul că problema Kosovo nu merită pierderea perspectivei europene. Succesul este cu atât mai important cu cât această demonstraţie de forţă a influenţei politice europene intervine în momentul în care Uniunea Europeană este pe cale să îşi piardă atractivitatea din cauza crizei economice.
În Kosovo, Gazeta Shqipt salută semnarea “unui acord istoric”, întrucât
pentru prima oară, noi, albanezii, suntem stăpânii propriului destin, al teritoriului şi frontierelor. […] Semnarea acestui acord de către Serbia este o recunoaştere de facto a unui stat desprins din teritoriul sârb. […] În Balcani există în prezent două state albaneze, prin urmare sunt două oportunităţi ale acestor popoare de a se impune pe piaţa valorilor europene construind o democraţie funcţională şi un stat de drept.
Dacă Gazeta Express recunoaşte că acordul “creează oportunităţi legale şi politice pentru integrarea regiunilor din nordul Kosovo fără prejudicii legale sau politice aduse guvernului de la Priştina”, apreciază că
ar fi totuşi iluzoriu să se creadă că documentul va fi acceptat fără acţiuni de contestare sau tensiuni în cele patru localităţi cu populaţii majoritare de etnie sârbă. Aceste clivaje nu vor putea fi depăşite decât printr-un parteneriat politic şi organizaţional între Priştina şi occidentali pentru blocarea tentativelor etnicilor sârbi de distrugere iremediabilă a acestui acord, al cărui destin este dependent de aplicarea sa totală.
Pe aceeaşi lungime de undă, Koha Ditore apreciază că acordul semnat la Bruxelles nu îmbunătăţeşte în niciun fel actuala situaţie de impas din Kosovo:
nici recunoaşterea oficială de către Serbia, nici aderarea la ONU nu vor fi de folos pentru Kosovo atât timp cât nu va funcţiona ca un stat normal. Având prerogative executive în localităţile cu populaţie majoritară de etnie sârbă, Belgradul menţine posibilitatea de a sabota toate reformele din Kosovo şi, în acest mod, statul kosovar.