Alegeți o limbă
Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: o dată cu extinderea conflictului din Mali la ţara vecină, Algeria, operaţiunea militară lansată de francezi în urmă cu o săptămână, pentru a bloca avansarea miliţiilor islamiste care controlează Nordul Mali, s-a transformat într-un război lung şi dificil. Un război pe care Franţa nu îl poate câştiga singură, fără ajutorul partenerilor săi europeni, sau chiar al NATO.
Implicarea - militară, umană, diplomatică - a celor Douăzeci şi şapte de state membre este cu atât mai oportună cu cât criza în curs este rezultatul efectiv al unei situaţii cunoscute de mult timp, şi în faţa căreia s-a adoptat politica struţului. În strategia sa pentru dezvoltare a Sahelului (martie 2011), UE aminteşte un control "direct" şi "indirect" al Al-Qaida asupra unei părţi a regiunii. Dar ea mizează mai degrabă pe un ajutor acordat dezvoltării şi cooperării reginale decât pe lupta împotriva miliţiilor islamiste.
Nu e de mirare, căci UE are o expertiză de mult recunoscută în acest domeniu. Însă aplicarea sa în acest context este similară cu a nega unul dintre principalele - dacă nu principalul - obstacol în calea dezvoltării economice a unei regiuni care înregistrează deja o creştere de invidiat.
Iar acest obstacol este unul pe care europenii nu par să aibă chef să-l stăpânească altfel decât cu ajutorul bunelor intenţii, ceva avioane de transport sau instructori care să se ocupe de educaţia armatelor locale, evident incapabile să gereze nişte jihadişti atât rapizi cât şi motivaţi. Le-am văzut forţele chiar joia aceasta, în timpul reuniunii extraordinare a miniştrilor de Afaceri externe ai UE.
Ori, totul dă de înţeles că aceste măsuri soft nu vor fi suficiente pentru a elibera regiunea de ameninţarea pe care o reprezintă aceste miliţii, atât pentru ţările care sunt direct implicate cât şi pentru Europa. Neutralizarea lor – oare chiar am putea negocia cu ele? - este o condiţie sine qua non pentru stabilizarea acestei regiuni şi pentru dezvoltarea sa economică. Europenii mai pot beneficia încă de o anumită bunăvoinţă din partea populaţiilor din regiune, confruntate fie cu realitatea fie cu perspectiva unei dictaturi a grupărilor islamiste.
Vrem sau nu, prin implicaţiile sale, acest război ne priveşte pe toţi, este şi al europenilor. Aşa că ar fi preferabil să scoată capetele din nisip şi să-şi asume responsabilităţile - singuri sau în cadrul UE - atâta timp cât se mai bucură încă de un cât de mic capital de simpatie în această regiune.
