François Hollande susţine cererea şefului guvernului spaniol Mariano Rajoy de a vedea BCE susţinând datoria publică a ţărilor care respectă angajamentele de austeritate.
Spania şi Franţa cer intervenţia BCE – ABC
Sub presiune, liderii ţărilor membre ale UE au încercat ieri seară să dea o lovitură de bici unei economii europene ce stagnează. Dar existau prea multe divergenţe între numeroşii participanţi pentru a se ajunge la o soluţie rapidă.
Niciun acord pe planul de creştere european – Trouw
Conducătorii Uniunii Europene, ai căror consilieri pregătesc planuri de acţiune în caz că Grecia decide să părăsească moneda unică, şi-au exprimat dorinţa ca Atena să rămână în zona euro, cerând în acelaşi timp ţării să continue reformele în cadrul planului de susţinere financiară.
UE susţine [Grecia], dar pregăteşte un plan B – I Kathimerini
Statele din zona euro au fost rugate să pregătească planuri de urgenţă pentru a gestiona posibila ieşire a Greciei din zona monedei unice. În timpul summitului european de miercuri seară, preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel s-au înfruntat pe problema punerii în comun a datoriilor pe care o cere d-l Hollande pentru a susţine ţările aflate în dificultate.
Zona euro, gata să abandoneze Grecia şi austeritatea – The Independent
Summitul a subliniat nu doar diferenţele de opinii ale capitalelor europene, ci şi marea disparitate a situaţiilor din sânul zonei euro. Bursele au reacţionat scăzând puternic.
Zona euro: Paris şi Berlin îşi asumă divergenţele – Les Echos
Statele membre ale zonei euro pregătesc într-un mod tot mai concret posibila ieşire a Greciei din uniunea monetară creând un grup de muncă de 17 secretari de stat pentru Finanţe ce trebuie să se ocupe de această problemă.
Planuri de urgenţă pentru ieşirea Greciei – Financial Times Deutschland
Justiţia poloneză va fi paralizată în timpul Campionatului European de Fotbal 2012, previne Rzeczpospolita. Condamnaţii sunt transferaţi în afara închisorilor din oraşele gazdă şi teama unor înfruntări între hooligans este atât de mare încât tribunalele îşi vor suspenda procedurile în curs şi se pregătesc să ţină şedinţe extraordinare pe stadioane.
Euro 2012: nebunia acaparează tribunalele – Rzeczpospolita