Alegeți o limbă
Nu este surprinzător, Elveţia a decis în 18 august să-şi păstreze neutralitatea sa activă. Nici chiar în afara UE, nici înauntru, ea îşi continuă calea bilaterală, bazată pe aproape 120 de acorduri semnate cu statele membre. Texte adeseori pletorice şi rebarbative, dar care garantează, dixit guvernul helvetic, "interesele naţionale". Confederaţia nu este singura ţară europeană care practică sportul de a nu pune toate ouăle în acelaşi coş. În Nord, Norvegia, care din 1992 face parte din Spaţiul Economic European (SEE sau EEE, compus din cei Douăzeci şi Şapte, plus Islanda şi Liechtenstein), optează pentru draga independenţă, dar adoptând în acelaşi timp cvasi-totalitatea directivelor comunitare. Suedia a refuzat moneda unică, dar unele oraşe rebele suedeze folosesc euro. Marea Britanie intră şi iese din instituţii cu o uşurinţă uimitoare : fac parte din Uniune, dar nu vreau moneda unică, ceea ce nu înseamnă că nu am cuvântul meu de spus. Pe scurt, pentru multe ţări, este "Te iubesc, dar nu-i chip să mă căsătoresc cu tine".
Apartenenţa la Uniunea Europeană nu este - şi nu trebuie să fie – obligatorie, ca manualele şcolare. Dar se pare că nu are aceeaşi semnificaţie pentru cei care fac parte din ea sau pentru vecinii ei : sunt cei care nu vorbesc decât de ea, cei care o cred doar pe jumătate, cei care profită de farmecele sale .. lista nuanţelor este lungă.
În loc de a face ca Norvegia, care, în cuvintele editoarei Eva-Lie Nielssen, este "un pasager clandestin în UE, dar în clasa business", nu ar fi mai bine să se ia în seamă această stare de fapte şi să se ia în considerare forme de aderare limitate la anumite aspecte ale Uniunii, precum moneda unică ? Ar fi precum a călători în acelaşi tren, dar nu în acelaşi vagon, sau în aceeaşi clasă. Şi s-ar putea alege, în meniul european, felurile de mâncare preferate.
Iulia Badea Guéritée
