Aleviţii, un paşaport pentru UE?

Publicat pe 17 octombrie 2011 la 16:30

Originile şefului opoziţiei turce, Kemal Kiliçdaroğlu, aduc în prim-planul politic o identitate turcă acceptată de Occident, dar având încă probleme de recunoaştere acasă.

Nu toţi turcii sunt mulţumiţi de rezultatul alegerilor legislative din acest an. Nici de nenumăratele arestări de ofiţeri, demisiile de generali...După recentele alegeri din Turcia îl întrebam pe un confrate ce mai face. "Ce să fac, rău : nu a câştigat Kiliçdaroğlu!"(La alegerile din 12 iunie, AKP, partidul premierului Tayyp Recep Erdogan, a obţinut 46 %, CHP, 26%). Confratele, ca şi acest supranumit "Gandhi turc", Kemal Kiliçdaroğlu, lider al al opoziţiei reprezentate de Partidul Republican al Poporului (Cumhuriyet Halk Partisi – CHP), sunt aleviţi, a doua importantă formaţie religioasă a ţării, după suniţi. E vorba de 15 milioane de turci, aproximativ 20% din totalul populaţiei, dar o forţă electorală, culturală, societală şi chiar europenista de ne-neglijat. In capitalele europene, dacă viitorul Turciei ar putea fi reprezentat în culori, atunci el ar fi cu siguranţă albastru, culoare preferată a acestei ramuri liberale şi deschise a Islamului.

Dar cine sunt de fapt cei pe care toate partidele politice îi curtează, inclusiv AKP, si pe al căror sprijin se baza de fapt Kiliçdaroğlu? Sunt "naţionalişti kurzi", "terorişti mistici", "cel mai bine păstrat secret al Turciei". Numeroşi în timpul Imperiului Otoman, au fost persecutaţi începând cu domnia lui Suleiman Magnificul. Venerându-l pe Ali, ginerele lui Mahomed, discreţi, cultivând o tradiţie a secretului, locuind în zonele rurale din centrul Turciei (în jurul capitalei Ankara), aleviţii au devenit foarte cunoscuţi în lume mai ales gratie sufismului, a muzicii interpretate la saz. Nu-şi recunosc deschis originile, însă sunt în mare majoritate kurzi.

Acceptaţi. Alevismul se manifestă astfel religios (monogami, acordă femeii un loc egal cu cel al bărbatului, nu respectă Ramadanul, nici tradiţia portului de voal sau a abstinenţei la alcool, nu se roagă în moschei ci în locuri de cult numite cemevleri, semănând cu ceea ce este religia protestantă faţă de catolici), politic(tradiţie a democraţiei, filosofie a rezistenţei, un respect al secularismului şi conceptelor lui Atatürk), cultural (un stil de viaţă caracterizat prin toleranţă şi deschidere). Pe scurt, rezumând tezele cercetătoarei Isabelle Rigoni ("Les Turcs d'Europe : bilan d'une migration") alevismul este perceput ca fiind în relaţie cu conceptul de republică iar ceea ce numim renaşterea aleviţiilor (fenomen înregistrat din anii 90) este perceput în Turcia ca o renaştere reală al adevăratului spirit turc: democraţie, drepturi pentru minorităţi, deschidere spre Uniunea Europeană. Tot atâtea caracteristici care fac din noua elită urbană alevită un pion important pe scena electorală. Dacă amintim şi asociaţiile, chiar federaţiile de aleviţi din ţările occidentale (Suedia, Germania, Franţa), apărute din anii 60, înţelegem de ce sunt atât de curtaţi. Sunt o faţă a Turciei pe care Occidentul ar fi mai dispus să o accepte - în caz de aderare la UE).

Newsletter în limba română

Dar eforturile lor de secularizare "weberiană" (o predominanţă în discurs şi în practică a logicii sociale, nu a activităţilor religioase), sau strategia celor care se întorc din Occident nu numai cu importante resurse financiare ci şi "aplicând cele învăţate ca o bază sănătoasă pentru o nouă conducere ideologică" (potrivit profesorului universitar Helga Rittersberger-Tilic, "The Alevites and Politics in Turkey" ) nu sunt suficiente pentru a se face acceptaţi în ţară.

Manifeşti. Anii 1990 au adus ascensiunesa aleviţilor, ca o mişcare socială favorizată de efectul combinat al aspectelor pozitive ale migraţiei, cu accesul la educaţie şi o liberalizare graduală a presei: o nouă formă de alevism, urban tehnologic, vizibil în plan politic prin faimosul Manifest Alevi, publicat în "Cumhuriyet", în 15 mai 1990. Nu întâmplător într-un ziar de stânga, căci aleviţii sunt apropiaţi valorilor socialismului. Apariţia islamului politic sunit a determinat aleviţii şi suniţii kemalisti să se organizeze ca o contraforţă care apără principiile kemalismului şi mai ales secularismul. Mulţi văd alevismul deci ca pe, "dacă nu ca o doctrină universală a modernismului secular în emfază cu drepturile omului, cu oportunităţi egale pentru femei şi libertate religioasă, cel puţin ca pe o formă a Islamului care îmbrăţişează idealurile seculare ale unei Turcii republicane" (Isabelle Rigoni). Suficiente motive deci pentru a-şi atrage resentimentul suniţilor. Istoria modernă a înregistrat câteva episoade de violenţă: în 1993, masacrul de la Sivas (37 de intelectuali alevi mor arşi într-un hotel incendiat, sub privirile impasibile ale forţelor de ordine; în 1994, armata poartă o campanie de distrugere a recoltelor şi proprietăţilor alevi în zona Dersim; la Istanbul, revolte înăbuşite în 1995.

La alegerile din 12 iunie 2011, Kiliçdaroğlu şi CHP au pierdut, dar cele 26 de procente din sufragii, le-au oferit 135 de locuri în parlament, a doua forţă politică a Turciei, cea cu care Erdogan va trebui să negocieze dacă vrea să schimbe Constituţia, dacă vrea să reformeze ţara. Suficient? Problema vine dintr-o neînţelegere a scopului, după cum afirma în ajunul alegerilor, pentru BBC, Aykan Erdemir, expert în alevism: aleviţii nu vor mai multă toleranţă, ci recunoaştere. Un vechi proverb alevi spune că "nu religia este cea mai importantă, ci a fi om" : Önemli olan din değil, önemli olan insan olmak. Povestea de succes a renaşterii alevite şi a omului Kiliçdaroğlu, francofonul perfecţionat în finanţe publice la Paris, de abia a început.

Articol publicat în Foreign Policy România, partener al Presseurop

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!