Criza datoriilor

Băncile portugheze, ameninţate de criza din Grecia

Publicat pe 27 mai 2011 la 12:09

Băncile portugheze sunt cele mai expuse crizei din Grecia”,titrează Jornal de Negócios. Potrivit Băncii pentru Aranjamente Internaţionale (BIS - Bank for International Settlements), sistemul financiar portughez este expus cu mai bine de şapte miliarde de euro la evoluţiile din economia greacă, sau cu 4.2% din PIB, un record internaţional. Cotidianul economic din Lisabona mai subliniază avertizarea dată de Bruxelles pe 26 mai potrivit căreia ajutorul acordat Greciei şi Portugaliei ar putea fi suspendat dacă ţintele trimestriale pentru consolidarea fiscală nu sunt atinse. Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a subliniat că FMI ar putea să îngheţe imediat următoarea plată pentru Grecia dacă ţara nu îndeplineşte obiectivele stabilite de troică. Acelaşi lucru se aplică Portugaliei, a confirmat pentru cotidian o sursă oficială din cadrul Comisiei Europene: eliberarea de fonduri este subiectul unei analize trimestriale a ţintelor [stabilite economiei portugheze] care va fi făcută publică săptămâna viitoare de misiunea FMI, în momentul în care se va întoarce în Portugalia. Jornal de Negócios avertizează că, pentru Portugalia şi Grecia, dacă devierile de la ţinte sunt mari şi nu se iau măsuri suplimentare pentru a depăşi rezultatele proaste, finanţarea ar putea chiar să fie “îngheţată”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect