Bătaia de cap a datoriei greceşti

Restructurarea datoriei pentru salvarea Greciei: ideea îşi face loc încetul cu încetul, chiar dacă economiştii şi guvernele nu sunt întru totul de acord. Pentru presa europeană este urgent, în prioritate, să se găsească o soluţie durabilă.

Publicat pe 18 mai 2011 la 14:01

Miniştrii de Finanţe din zona euro au deschis calea restructurării datoriei greceşti printr-un eufemism, în 17 mai. "Reprofilare": ales pentru a nu înfricoşa creditorii, cuvântul înseamnă că Europa ar putea opta pentru o "restructurare light", remarcă Handelsblatt pe prima pagină.

Cotidianul economic explică că sunt posibile patru ieşiri din criza grecească:

-noi împrumuturi pentru a permite Greciei să-şi regăsească creşterea, adică de fapt continuarea aceleiaşi politici, un scenariu considerat însă irealist de către economişti;

- o "restructurare dulce" unde creditorii acordă cu uşurinţă un nou termen de rambursare şi dobânzi mai puţin ridicate;

Newsletter în limba română

- o restructurare mai dură a datoriei, prin care o parte din datorii este ştearsă;

- sau, în fine, ieşirea din zona euro.

Pentru creditori, numărătoarea finală spre o restructurare, şi deci spre pierderi, a început deja, asigură Handelsblatt. Guvernul german a început deja să negocieze cu băncile, asiguratorii şi alte fonduri care deţin obligaţiuni greceşti.

În intern, Deutsche Bank a acceptat să renunţe la împrumuturile acordate în proporţie de 20-30 % [...] şi s-a pregătit deja pentru pierderi. [...] Însă această restructurare light - nu există un consens între statele membre pentru a proceda într-un fel mai radical - nu este decât un pas intermediar spre măsuri şi mai dure. Aproape că nici nu mai există economişti care să recomande ştergerea parţială a datoriei.

Generată de incertitudine, situaţia actuală este "un test de răbdare pentru investitori",remarcă la rândul său Financial Times Deutschland. Însă pentru acest mare cotidian economic german, planul de restructurare "dulce" a datoriei a eşuat înainte chiar de a fi fost adoptat.

Prelungirea termenului de rambursare nu poate rezolva problemele ţării. Pentru acestea, facilitatea [financiară] este prea slabă. Nu putem să ne aşteptăm la mare lucru de la greci . Chiar dacă guvernului îi place să afirme în timpul vizitelor sale la Berlin şi la Bruxelles că vrea să economisească mai mult, nu va reuşi deloc. Mai mult decât pe greci, va trebui să contăm mai ales pe restul europenilor - şi mai ales pe al nemţilor. Doar dacă aceştia din urmă afirmă clar că iau în serios salvarea Greciei şi că nu vor accepta o 'restructurare dură', doar atunci investitorii vor avea din noi încredere în datornicul grec pe pieţele financiare. Pentru aceasta însă sunt necesare alte împrumuturi, dar mai ales dobânzi ridicate".

La Atena, aceste discuţii sunt privite cu îngrijorare. Ta Nea evocă pe prima pagină "jocurile europene pentru consimţământ". Căci UE cere un consimţământ din partea opoziţiei conservatoare la măsurile de rigoare ca şi condiţie sine qua non la acordarea unui nou împrumut de 50-60 de miliarde de euro. "Bruxelles se joacă cu focul", consideră editorialistul Giorgios Papachristos.

În premieră, preşedintele Eurogrupului [Jean-Claude Juncker] vorbeşte de o eventuală reeşalonare a datoriei, însă mai întâi sunt necesare noi măsuri, mai multe privatizări şi mai ales un consimţământ. Cel al opoziţiei conservatoare. Accentuând presiunea asupra necesităţii unui acord al clasei politice, Bruxelles face din el o condiţie. Dar în caz de eşec, noi vom avea alegeri legislative anticipate.

Văzut dinspre Londra, este totuşi urgent să găsim o soluţie. Căci Grecia, afirmă The Guardian, ar putea fi "următorul Lehman Brothers", banca al cărui faliment în 2008 a fost de fapt declanşatorul crizei financiare. Jurnalistul Larry Elliot vede deci două posibilităţi:

*Prima ar fi transformarea uniunii monetare în uniune politică şi crearea mecanismelor bugetare necesare transferării resurselor într-un spaţiu fiscal unic. Aceasta ar răspunde ambiţiei creatorilor euro şi ar admite că actualul compromis este instabil prin natura sa.

A doua ar fi admiterea înfrângerii anunţând planuri elaborate prudent pentru o Europă cu două viteze, a cărei parte periferică ar fi legată de nucleu prin rate de schimb fixe însă ajustabile. Nici una dintre aceste opţiuni nu pare însă probabilă, chiar dacă şi căderea Lehman a arătat de fapt limitele acestui stil de a drege cât de cât lucrurile. Viitorul zonei euro nu va fi decis nici la Atena nici la Lisabona ci la Paris şi în Germania. Cele două ţări grele au investit tone de capital politic în "Proiect" şi insistă pentru ca el să nu facă nici faliment şi să nu fie nici prilej de abandon al clubului.*

La Madrid, El Pais noteaza că

Bruxelles se confruntă cu riscul ca Grecia să fie avangarda a ceea ce se poate întâmpla ulterior în Irlanda şi Portugalia. Dar ceea ce este sigur este că Berlin şi Paris nu pot accepta eşecul salvării Greciei. Ar fi un precedent demoralizator. Şi din cauza aceasta, cele două capitale încep să arate 'înţelegere' faţă de un plan adiţional al salvării Atenei.

Însă la Amsterdam, juristul şi istoricul Thierry Baudetşi economistul David Hollanders amintesc în De Volkskrant

majoritatea cetăţenilor olandezi, nemţi, britanici şi finlandezi - ceea ce nu este deloc neglijabil într-o democraţie - nu cred cu adevărat în solvabilitatea Greciei (...). Pentru a evita crize de acest gen în viitor ar trebui, aşa cum a scris [economistul olandez] Harrie Verbon, să acceptăm existenţa unei 'instanţe puternice' pentru a impune o disciplină bugetară. (...) Încetul cu încetul ne îndreptăm spre Statele Unite europene. Este oare cu adevărat ceea ce ne dorim? Dacă acesta este preţul pentru o monedă unică, poate că este prea scump.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect