Alegeți o limbă
Ceasul ticăie. În opt luni, Jean-Claude Trichet trebuie să-şi părăsească biroul său de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), la cel de-al treizeci şi cincilea etaj al Eurotower, din Frankfurt. Succesorul său cel mai credibil, germanul Axel Weber, s-a retras din cursăcu eleganţa unui copil supărat de a-şi fi rupt jucăria. Preşedintele Bundesbank, banca centrală germană, îşi compromisese şansele prin intransigenţa demonstrată în lunile precedente, mai ales criticând în public acţiunile lui Trichet. Cine atunci ? Incertitudinea este, din păcate, frecventă pentru poziţiile esenţiale ale Uniunii Europene. Dar acum ţara arde. Un incendiu uriaş a devastat finanţele mondiale în 2008, focul s-a răspândit brutal asupra Europei anul trecut şi încă mocneşte. Nu este momentul de a lăsa pompierii fără căpitan.
Pilotarea monezii europene, o sarcină departe de a fi uşoară
Problema este că postul este foarte greu de ocupat. Anunţul redactat de economiştii băncii Barclays seamănă cu o mucenicie. Candidatul va trebui să ştie "să făurească un consens în fruntea consiliului guvernatorilor (şi directoratului BCE). El va trebui să fie capabil să reprezinte Eurosistemul la nivel înalt cu ocazia summiturilor bancherilor centrali, la reuniunile Eurogrupului, în faţa Parlamentului european şi la multe alte evenimente internaţionale şi europene. Preşedintele va trebui deci să fie capabil să gereze până la cele mai mici detalii, cu expertiză tehnică, exercitând în acelaşi timp o autoritate reală".
Să începem cu competenţele. Competenţe manageriale şi politice care au lipsit vădit lui Weber, dar mai ales competenţe tehnice. Odinioară, un şef de bancă centrală nu era atât recrutat pentru cunoştinţele sale economice cât pentru legăturile sale politice. Alan Greenspan, "maestrul" Rezervei Federale a Statelor Unite până în 2006, era un analist care îi sfătuise pe preşedinţii Ford şi Nixon. Ernst Welteke, predecesorul lui Weber, era un om politic din SPD, fost ministru de finanţe al Landului Hesse. Acel timp a trecut.
Într-un deceniu, pilotajul politicii monetare a devenit o activitate extrem de specializată, bazată pe modele sofisticate. Bancherul central trebuie să-i înţeleagă mecanismele. Universitarul de la Princeton, Ben Bernanke, l-a înlocuit deci pe Greenspan, iar Herr Professor Doktor Axel Weber i-a succedat lui Welteke. Un Trichet mai tânăr probabil nu ar mai trece. A venit rândul economiştilor !
Notorietate şi mecanică europeană
Mai departe, notorietatea. Întrucât un bancher central, pentru a fi acceptat, trebuie să fie deja cunoscut de comunitatea financiară internaţională. Această cerinţă nu este nouă. Micul cerc al bancherilor centrali este o "adevărată francmasonerie", în cuvintele belgianului Alexandre Lamfalussy, care a condus Institutul Monetar European, precursor al BCE. Un Jean-Claude Trichet îi trecuse ritualurile de iniţiere : preşedinte al clubului din Paris însărcinat cu restructurarea datoriei Statelor în 1985, director al Trezoreriei în 1987, guvernator al Băncii Franţei în 1993.
Şi să terminăm cu o altă cerinţă, chiar şi mai complicată : mecanica europeană. Nominaţiile în instituţiile comunitare funcţionează după o logică subtilă de echilibre multiple şi de reguli nescrise. Directoratul BCE, format din şase persoane, inclusiv preşedintele, constituie un bun exemplu. Trebuie să fie cel puţin o femeie, niciodată doi reprezentanţi ai aceleaşi ţări, nu mai mult de doi membri din "ţările mici", cel puţin un reprezentant "nu din Sud" între cele două posturi cheie... Vice-preşedintele fiind portughezul Vitor Constâncio, criteriul cel din urmă ar putea, în principiu, elimina candidatul actual cel mai proeminent, Mario Draghi, atunci când acesta este un economist respectat, guvernatorul Băncii Italiei şi preşedinte al Consiliului de Stabilitate financiară.
Competenţe, notorietate şi reguli europene : astăzi, nimeni nu îndeplineşte cele trei cerinţe. Va trebui deci uşurată una dintre aceste constrângeri.
