Grup de tineri spanioli, prins în fotografie de un prieten.

Ce-aţi văzut la Auschwitz?

În fiecare an, peste un milion de persoane vizitează lagărul de exterminare, a cărui eliberare este comemorată pe 27 ianuarie. Dar acest turism de masă, cu excesele sale, nu este oare un fel de profanare a memoriei ? se întreabă Télérama.

Publicat pe 26 ianuarie 2012 la 16:20
Grup de tineri spanioli, prins în fotografie de un prieten.

"Poate că sunt vizite organizate, ar fi mai practic...- Ai dreptate, am pierde mai puţin timp". Sunt doi, un cuplu de peste cincizeci de ani, atenţi unul la celălalt. Sunt în vacanţă şi în trecere prin Cracovia, şi nu doresc să rateze "atracţia principală" în regiune: vizita lagărului de concentrare de la Auschwitz, la 60 de kilometri depărtare. Cu blândeţe, angajata oficiului de turism îi informează.

Cupluri ca acesta trec pe aici des, mai multe mii pe an. Ei au doar trei zile pentru a vizita regiunea, şi vor să vadă "lagărul". Auschwitz atrage astăzi mai mulţi oameni decât splendida Cracovie, şi a devenit aproape "produsul de atracţie" al acesteia. Peste tot în oraş, plouă cu oferte. Deja de la aeroport, se propun traiecte directe cu taxiul. Operatori de turism fac călătorii dus-întors în timpul zilei: trei ore de mers dus-întors, şi două ore pe loc, totul pentru o sută de zloţi, adică vreo douăzeci de euro. "Auschwitz este traseul cel mai solicitat, în special de către străini", spune Tomas Stanek, directorul agenţiei Cracow City Tours. Anul trecut, lagărul a primit 1.3 milioane de vizitatori.

Emoţia, ucisă de aglomeraţie

Afacerea merge bine: un angajat al agenţiei vine să vă ia de la hotel şi vă conduce în piaţa Szczepanski, de unde pleacă microbuzele spre obiectiv. De dinainte de Oswiecim, panourile indică "Muzeum Auschwitz", un termen cât mai neutru posibil. Autobuzele se garează pe o parcare cu plată. Există toalete, şi ele cu plată, şi aparate care schimbă bancnotele în monezi. Pictogramele indică faptul că sunt interzişi câinii, costumele de baie, fumatul, mâncatul sau cărucioarele, o regulă pe care mulţi tineri părinţi o încalcă. La intrare, câteva chioşcuri propun cărţi şi băuturi. Doi bărbaţi beţi, cu rucsacuri la picioare şi cu beri în mână, stau sprijiniţi de un stâlp. În clădirea unde se iau bilete este instalată o cafenea. Trei tineri au cumpărat hamburgeri, pe care se grăbesc să îi înghită gemând un pic: este interzis să mănânce pe sit, şi nimeni nu i-a prevenit.Teoretic, vizita este gratuită, dar grupurile nu au voie să o facă fără un ghid (38 de zloţi de persoană), iar vizitatorii individuali nu sunt autorizaţi decât înainte de ora 10 sau după ora 15.

În acea zi, se vor perinda 8000 de vizitatori. Două sute cincizeci de ghizi, paisprezece limbi. Ghidul nostru, Dorota, cu o mină posacă, face trei vizite pe zi. Două ore, dintre care 90 minute în lagărul de muncă de la Auschwitz şi numai o jumătate de oră în lagărul de exterminare de la Birkenau. Grupul se urneşte. Un cuplu cu un copil este primul care îşi scoate aparatul foto în faţa panoului "Arbeit macht frei" ("Munca te face liber"). Trebuie tot timpul să aşteptăm sau să lăsăm loc de trecere altor grupuri. Unii ghizi au o umbrelă deschisă pentru a nu-şi pierde trupele. Nu se simte multă emoţie, ca şi cum ea ar fi sugrumată de mulţime. În a treia cameră, cinci persoane abandonează. "Este prea multă lume pentru a resimţi ceva", explică un francez. "În definitiv, ghidul nu ne spune nimic nou. Ştim toate acestea. Şi durează prea mult", continuă soţia acestuia urmându-i paşii. Un francez de treizeci de ani, care se declară a fi de origine kurdă, îşi întreţine vecinii pe un ton expert despre diversele genociduri: armean, algerian, ruandez...

Newsletter în limba română

Indecenţa, împinsă la limită

Ajungem la Birkenau cu un microbuz care face naveta. În faţa turnului masiv unde ajung trenurile, sunt parcate alte autobuze. Vizitatorii se aşează pe iarbă pentru un picnic. Dar timpul se acoperă cu nori gri. Trebuie să ne grăbim. Deci ne grăbim. Atent, cineva care filmează îi precizează camerei sale de luat vederi : "Aici era lagărul de femei". Un bărbat îşi scoate telefonul mobil şi sună un prieten: "Vroiam să-ţi spun unde sunt". În faţa rămăşiţelor camerelor de gazare, încep să cadă primele picături, o ploaie rece faţă de care, înşelaţi de soarele dimineţii, puţini s-au gândit să prevadă protecţii practice. Toată lumea aleargă să se înghesuie sub un acoperiş. Ploaia s-a înteţit: "Aşa, simţim un pic ceea ce au suferit", zice kurdul, foarte serios.

Şocant? Da, fără îndoială. Limitele indecenţei sunt respinse din ce în ce mai departe. Acum câţiva ani, o femeie începuse să se dezbrace în camerele de gazare pentru a înţelege ceea ce au simţit "ei". În anul 2001, mai multe organizaţii evreieşti americane au obţinut închiderea unui club de noapte situat la 1 kilometru de Birkenau. Acum cinci ani, o marcă de îmbrăcăminte a cerut să facă aici un defileu de modă. Inscripţia "Arbeit macht frei" a fost furată în decembrie 2009. Şi, acum câteva luni, videoclipul de pe YouTube cu acest supravieţuitor australian dansând cu nepoţii lui "I Will Survive" la locul martiriului nu poate decât stârni perplexitate.

Inevitabil? Probabil. "Nu există cu adevărat, printre intelectualii care lucrează în jurul genocidului, o dezbatere morală asupra transformării Auschwitz-ului în sit turistic. Aceste autobuze de turişti sunt contrapartida unei opere de memorie care a devenit masivă şi este întruchipată aici, explică Jean-Charles Szurek, cercetător CNRS [Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică, la Paris] şi autor al lucrării "Polonia, evreii şi comunismul" (nu a apărut în limba română). Deşi această excursie de o zi cu un zbor low-cost dintr-o capitală europeană pare absurdă, un tânăr care a venit aici râzând poate că nu va pleca înapoi fără a fi simţit ceva". Principiul deschiderii turiştilor nu este cu adevărat contestat decât de negaţioniştii Holocaustului, precum englezul David Irving, care a acuzat guvernul polonez de a fi făcut din Auschwitz un "sit turistic în stilul Disneyland".

"Şocant nu este faptul că vin turiştii, ci ceea ce li se arată... "

Istoricii, de partea lor, se zbârlesc mai degrabă împotriva prezentării istorice care continuă să fie făcută ad-hoc: "se amestecă polonezi, ruşi, politicieni şi evrei, dar cei din urmă sunt singurii, împreună cu ţiganii, care au suferit efectiv procesul de selecţie şi exterminare, explică Marcello Pezzetti, istoric italian. A vizita Auschwitz astăzi, cu acest timp de vizită comprimat, nu permite înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat. Şocant nu este faptul că vin turiştii, ci ceea ce li se arată... "

În Oswiecim, oraşul al cărui nume germanizat este Auschwitz, se urmăresc aceste dezbateri cu o privire critică. Oraşul este cenuşiu, părăsit de tinerii săi, şi câteva case vopsite în galben nu sunt suficiente pentru a-l înveseli. Rata şomajului este de 16%, peste media naţională. Auschwitz creează locuri de muncă în Oswiecim (majoritatea celor 250 de ghiduri sunt din oraş), dar turiştii se opresc aici foarte rar. "Noi nu existăm, şi atunci când oamenii ne văd, deşi nu eram născuţi la vremea respectivă, se întreabă : 'Cum au putut să lase să se întâmple aşa ceva?', se plânge Margareta Szeroka, o locuitoare. Ar vrea şi ei oare să profite de această mană cerească? Aici suntem în Oswiecim, oraşul. Auschwitz este lângă noi, şi nu invers", zvârle fostul primar, Janusz Marszalek.

La Cracovia, în schimb, "succesul" lagărului a provocat în cartierul Kazimierz o "renaştere" evreiască uimitoare. Anna Gulinska, o mică brunetă de 27 de ani, nu este evreică. Dar ea s-a îndrăgostit "la şcoală, şi apoi la facultate", de cultura evreiască, şi a făcut studii de idiş. Astăzi, ea este responsabilă de programe la Centrul Comunitar Evreiesc. "Suntem aici pentru a servi comunitatea, spune ea. Polonia evreiască nu este numai un mare cimitir evreiesc". Şi Auschwitz? "Ne-am dori ca turiştii care se întorc din lagăr să treacă pe aici. Trăim în umbra lui, dar trebuie să privim dincolo de el".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect