Alegeți o limbă
În ultima perioadă, niciun alt eveniment politic nu a fost mai așteptat decât alegerile federale din Germania. În istoria crizei din zona euro, poate doar summitul Consiliului European din iunie 2012 se poate apropia ca importanță. Dar, pentru anul în curs, 22 septembrie, data scrutinului german, ar putea fi momentul de răscruce al crizei din zona euro.
Cei de la Comisia Europeană se declară liniștiți. Băncile de investiții cred în victoria Angelei Merkel, dar rămân prudente. Între timp, rămân patru necunoscute: perspectivele uniunii bancare, creșterea economică în zona euro, viitorul Greciei și viitorul monedei unice. Toate aceste probleme au legătură cu Berlinul.
Angela Merkel este favorită. Acest lucru este evident. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, realizate de Emnid, Forschungsgruppe Wahlen și Infratest dimap, partidul actualului cancelar german, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), depășește cota de 40%, în timp ce adversarul din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD), Peer Steinbrück, este creditat cu circa 25%. O distanță de siguranță considerabilă înaintea scrutinului.
Convingerile oscilează
Potrivit Deutsche Bank, “victoria lui Merkel este garantată”, iar opinia este împărtășită de Morgan Stanley, care până în luna mai credea că, după alegerile din Germania, zona euro urma să intre în lichidare. Acum, aceste convingeri oscilează, în pofida vulnerabilității principalilor actori ai uniunii monetare. Acest lucru se întâmplă pentru că regimul lichidităților masive pe piețele financiare mondiale continuă, datorită atitudinii Rezervelor Federale din SUA (Federal Reserve), a Băncii Japoniei (Bank of Japan) și a Băncii Angliei (Bank of England).
Noua situație de normalitate monetară - caracterizată printr-o expansiune cantitativă, dobânzi scăzute și măsuri extraordinare - ar putea fi în interesul Germaniei și, implicit, al zonei euro, care ar putea totuși să nu devină obiectul unor vânzări masive de către investitori după 22 septembrie.
[[Pe culoarele instituțiilor europene, calmul continuă să domnească]]. Așa cum, de altfel, a declarat pentru Linkiesta un funcționar din cadrul Comisiei Europene: “Toată euforia creată în jurul alegerilor germane este doar un fenomen jurnalistic. Direcțiile pe care Uniunea Europeană le-a asumat pentru ieșirea din criză sunt scrise și stabilite”. Cu alte cuvinte, chiar și în cazul unei victorii a lui Steinbrück, s-ar schimba doar puține lucruri, pentru că “obiectivul final este cel al unei Europe și unei zone euro mai solide ca niciodată”.
Două obstacole de depăşit
Categoric, funcționarul de la Comisia Europeană recunoaște că au fost comise “erori în proiectarea zonei euro”, dar direcția inițiată în anul 2011, prin crearea fondului temporar pentru asistență Fondul european de stabilitate financiară (EFST), “este funcțională în sensul îmbunătățirii întregului sistem începând din acest deceniu”. Oare chiar va fi așa?
Noua arhitectură europeană pare mai degrabă a fi din ce în ce mai deficientă. Actuala paralizie a piețelor financiare este rezultatul operațiunilor efectuate în ultimul an de Banca Centrală Europeană (BCE). În mod special, calmarea situației este meritul Tranzacțiilor monetare directe (Outright monetary transaction) (Omt), operațiunile de cumpărare a obligațiunilor guvernamentale pe piețe secundare în scopul susținerii statelor care sunt expuse presiunilor. Dar, în opinia a două fonduri de investiții speculative [hedge funds], Brevan Howard, cu sediul la Londra, și Bridgewater (din Statele Unite), alegerile din Germania vor fi punctul de turnură al crizei.
În sens negativ. Potrivit Brevan Howard, este posibil ca victoria Angelei Merkel să încetinească procesul de reformă din zona euro. Iar această temere se răspândește, mai ales în contextul în care reformele s-au desfășurat în ritm de melc în ultimii doi ani. Din cauza prerogativelor acordate Bundesratului, Consiliul federal german care trebuie să aprobe toate cheltuielile administrative făcute de Germania, inclusiv contribuțiile individuale făcute la fondul pentru asistență destinat statelor, la Fondul european de stabilitate financiară și la Mecanismul European de Stabilitate (MES).
Există numeroase probleme care trebuie soluționate. Prima este uniunea bancară. Mai bine spus, completarea procedurilor comunitare care ar trebui să aducă băncile din cadrul UE sub supravegherea Băncii Centrale Europene. [[Obiectivul este evitarea șocurilor sistemice care ar rezulta din poziții opace, protejate parțial de autoritățile financiare naționale]]. Atât de mult necesară, dar greu de implementat, uniunea bancară încă trebuie să depășească două obstacole: reticența băncilor germane de a ajunge să fie sub controlul BCE și numeroasele dubii pe care Berlinul le are față de Fondul UE de garantare a depozitelor bancare. Pe aceste două elemente ar putea avea loc cele mai mari dispute între Germania și restul țărilor din zona euro.
În căutarea echilibrului
A doua problemă prioritară se referă la regăsirea echilibrului între centrul și periferia zonei euro. Berlinul va avea datoria de a reuși să găsească un nou model de dezvoltare pentru zona euro, în special pentru a combate ceea ce economiștii au început deja să considere a fi o adevărată rană, adică șomajul.
Apoi, mai este situația Greciei. Sustenabilitatea datoriei suverane este încă un miraj, iar din ce în ce mai multe voci pledează pentru o nouă restructurare a acesteia. Însă, de această dată, diminuarea valorii nominale a obligațiunilor deținute în portofoliu, așa-numitul procedeu “haircut”, ar urma să afecteze creditorii oficiali. O măsură care ar afecta 70% dintre creditorii Greciei, dat fiind că aceasta este cota aparținând instituțiilor oficiale, de la Banca Centrală Europeană la Fondul Monetar Internațional.
În sfârșit, ultima problemă importantă este modul de remodelare a zonei euro. Dacă, pe de o parte, uniunea bancară poate fi o etapă importantă pentru viitoarea stabilitate financiară, pe de altă parte, urgența o reprezintă conceperea din nou a structurii, poate chiar a componenței, zonei euro. Acest lucru implică regândirea profundă inclusiv a instituțiilor europene și o posibilă ulterioară cedare a suveranității de către statele membre.
Problema, în acest caz, va fi convingerea contribuabililor germani să accepte acest lucru. O sarcină dificilă, după planurile de salvare a Greciei, Irlandei, Portugaliei, Republicii Cipru și băncilor iberice. Totuși, se pare că, în ultimele luni, Angela Merkel a fost mult mai convingătoare decât în trecut. Va fi suficient acest lucru pentru ca investitorii să doarmă liniștiți? Este greu de spus, doar dacă nu cumva Berlinul va decide să asume cu adevărat rolul de conducere, în mod clar și determinat, a unei zone euro care nu mai are busole.
