Comunitatea Voxeurop Henning Mankel

Centrul nevralgic al Europei este insula Lampedusa

Publicat pe 3 august 2011 la 13:42

În trilogia "Stăpânul inelelor" există o scenă de tactică militară care spune multe despre felul în care au loc azi multe manevre ale şefilor de stat, europeni sau ai lumii. Atunci când decid, după multe frământări şi renunţări, să-l ajute cumva pe micul Hobbit care trebuia să arunce în lavă inelul lui Sauron, aliaţii lui, în frunte cu Aragorn, fac o diversiune: atrag atenţia Ochiului lui Sauron spre Poarta Neagră, lansând un atac. La o scară mai largă, deoarece atenţia Europei este atrasă acum de revoltele din lumea arabă, de criza monezii unice, Lampedusa a intrat în uitare. Cu tot cu problemele pe care le implica, căci substantivul propriu nu mai este demult doar un nume de insulă. Pentru scriitorul suedez Henning Mankell, Lampedusa este un călcâi al lui Ahile. Pentru UE.

Tocmai aţi publicat ultima anchetă a comisarului Wallander. Fanii, cei iniţiali sau cei care v-au descoperit datorită lecturii lui Stig Larson (Millenium), se întreabă de fapt ce va urma. O implicare umană mai puternică, aşa cum aţi făcut de curând, când aţi fost pe una din navele care au încercat să se apropie de Gaza şi au fost atacate de armata israeliană...Alte scriituri?

Scriu pentru că sunt un povestaş. Dacă aş fi trăit cu 200 de ani în urmă, aş fi vorbit într-o piaţă. Scriu de fapt romanele şi tipul de cărţi pe care mi-ar fi plăcut să le citesc. Prima carte pe care am citit-o a fost Robinson şi am crezut pe atunci că aş fi putut să o scriu şi eu.

În atacul navelor turceşti la Gaza au încercat să mă omoare şi nu au reuşit. Cred că menirea unui intelectual este nu doar să scrie ci şi să facă. Să-şi asume responsabilităţi. Ce se întâmplă acolo şi ce s-a întâmplat la Gaza, le ştim cu toţii. Este trist. Să văd ce se întâmplă cu Israelul este să văd întorcându-se aparthaidul din Africa de Sud. L-am trăit 12 ani şi l-am văzut plecând. Acum sunt interzis de intrat în Israel pentru 15 ani. Dar cred că o să mă întorc cu mult mai repede.

Newsletter în limba română

Rămâneţi o persoană foarte implicată în transformările sociale, într-un demers de a încerca să schimbaţi ceva, să faceţi lumea mai bună. Sunteţi prezent în Mozambic, uneori în Gaza...

Când aveam 16 ani mi-am părăsit şcoala pentru a fugi la Paris. Pentru că în anii 60 dacă vroiai să fii scriitor trebuia să fii la Paris. Am ajuns în Gara de Nord fără să cunosc pe nimeni, dar am reuşit să rămân un an de zile. Acel an a fost cea mai bună şcoală a vieţii, căci am învăţat de fapt să am grijă de mine. Acolo am cunoscut nişte africani, săraci dar generoşi. Ei m-au determinat să merg în Africa, să cunosc continentul de unde veneau. Vroiam să cunosc lumea de dincolo de eurocentrism. Am vrut să aflu mai mult despre condiţia umană.

Acum pot spune, îmbogăţit de experienţa mea africană şi privind spre viitorul Europei, că centrul nevralgic al Europei este insula Lampedusa. Există lucruri care merg foarte bine în Europa, sistemul politic merge bine şi el. Dar la Lampedusa se conturează Europa pe care o vrem noi mâine: cea în care rezolvăm problemele de imigraţie sau cea în care lăsăm oamenii să moară.

Comisarul Kurt Wallander marchează o întreagă epocă şi este reprezentativ pentru întreaga Suedie. Cum s-a născut?

Într-o zi, cu 22 de ani în urmă, am decis să scriu o carte despre rasism şi am realizat că am nevoie de un personaj poliţist. Unul care să arate ce greu este să fii poliţist dar să fie şi un om obişnuit, care evoluează atât fizic cât şi mental. După primele trei volume am cerut sfatul unui medic, prieten, şi i-am cerut să-mi spună de ce boală crede că ar putea suferi un astfel de personaj: diabet, mi-a spus el. Şi a devenit şi mai celebru. Ce vreau eu să arăt este că e pasional şi pasionat. De exemplu, de ce are atâtea probleme cu femeile? Pentru că îşi iubeşte încă soţia. Am primit din cauza lui o mulţime de scrisori de la femei care vroiau să-şi dedice viaţa lui Wallander. Le spuneam că nu există, că e doar o ficţiune, iar ele spuneau că nu contează. Am aflat că poliţiştii din El Salvador învaţă în şcoli după cărţile mele, ca să înveţe cum să raţioneze. Pentru mine romanele poliţiste nu reprezintă o subspecie literară, ci cea mai veche specie literară. Medeea are 2000 de ani...

Dar tatăl lui Wallander?

El contează prin simbolul pe care îl reprezintă. Dacă Wallander evoluează, tatăl lui nu vrea să se schimbe nimic. De aceea el pictează permanent acelaşi tablou. Este ca în viaţă. Sunt oameni care vor să se schimbe neîncetat şi alţii care refuză schimbarea.

Suedia pe care o descrieţi este foarte departe de ceea ce ne imaginăm...

Cred că a existat mereu o mitologie faţă de Suedia. Când eram tânăr se vorbea într-una despre blondele suedeze: era o mitologie pe care v-aţi creat-o singuri. Suedia nu a fost niciodată un paradis.

În ultimul volum eu nu îi iau viaţa lui Wallander. Dintr-un anumit punct de vedere el are legătură cu viaţa mea. Când treci de 60 de ani ştii că ai trăit jumătate de viaţă şi că ai scris ceea ce ai avut de scris, dar şi că vei muri în curând. Nu mi-e frică de moarte. dar mi-e frică de ziua în care soţia mea mi-ar zice: Henning, îţi pierzi minţile! Fiecare al 5-lea om va fi atins în viitor de boala Alzheimer sau o altă boală mentală. Şi nimeni nu ştie cum va fi făcută alegerea.

*Interviu realizat cu ocazia Salonului internaţional de carte de la Paris, 2011

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!