Alegeți o limbă
Am scris cu câtva timp în urmă un articol în care explicam de ce este frumos un om care citeşte. Fiindcă îşi cultivă discret gustul pentru lucruri abstracte. Şi un om care are acest gust nu poate fi un nemernic.
Este frumos şi omul care protestează, din aceleaşi motive. Astăzi, cei doi sunt legaţi, în mod intim şi puternic. Când omul care citeşte iese în stradă să protesteze, este imediat remarcat. Iar protestul lui devine mai luminos, mai cu sens. Iată ceea ce vedem astăzi pe străzile din Sofia şi din alte oraşe. Din punct de vedere atât literal cât şi metaforic, aceste manifestaţii sunt ale unor copii. Ale copiilor şi nepoţilor celor care au coborât în stradă în februarie să protesteze împotriva creşterii preţurilor electricităţii.
Dar iunie nu-i februarie. Copiii din iunie au nevoie de mult mai mult. Astăzi nu mai este vorba despre bani şi facturi neplătite. În februarie, elita politică a reacţionat foarte repede - guvernul conservator al lui Boïko Borisov a demisionat după două săptămâni de manifestaţii, uneori întinate de violenţe. Când este vorba despre bani, lucrurile sunt simple: se zvârl câteva promisiuni în aer, se împart niscai ajutoare de stat şi este aruncată vina pe marele capital străin care controlează companiile de electricitate...
Manifest împotriva oligarhiei
Astăzi este vorba despre cu totul altceva. Şi domneşte o totală confuzie. Manifestanţii spun că nu vor ca o oligarhie din umbră să continue să conducă ţara. Elitele nu înţeleg - tocmai fiindcă primesc hrană din mâna acestei oligarhii din umbră. Pentru ele, asta înseamnă politica: intrigi de culise conduse de această oligarhie din umbră. În plus, astăzi nu mai auzim de politologii de serviciu care mai explicau, fără să supere pe nimeni, oleacă situaţia. Cei care, în februarie pe micul ecran, puneau cuvinte în gura manifestanţilor, sunt absenţi. Astfel la vremea respectivă săracii oameni care nu-şi puteau plăti facturile, umiliţii şi dispreţuiţii, se apucaseră să repete prostii ca "modelul islandez", "modelul irlandez", "naţionalizare", etc...
Cei care ies astăzi în stradă în fiecare zi după ora 18:30 au un loc de muncă. Şi ei îşi plătesc facturile de electricitate şi de încălzire. Ei sunt foarte numeroşi - şi foarte diferiţi: părinţi, profesori, jurnalişti, scriitori, biciclişti, actori de teatru, ingineri, studenţi, cititori... Ei nu sunt revoluţionari de meserie, şi mai puţin huligani. Ca să iasă în stradă în stradă, trebuie că se simt profund ofensaţi.
Lucrul cel mai uimitor este că elita politică actuală tot nu-şi dă seama de ce toţi aceşti oameni au ieşit în stradă. Scânteia a fost numirea unui deputat foarte controversat, Delian Peevski, în fruntea Agenţiei Naţionale de Securitate (contra-spionaj). "Am subestimat imaginea pe care opinia publică şi-o făcuse de acest om", a spus primul ministru Plamen Orecharski (candidat "fără etichetă" al Partidului Socialist, guvernul său este susţinut de parlamentarii partidului musulmanilor, MDL, şi ultra-naţionaliştii din Ataka). "Am subestimat rezistenţa suscitată de numirea sa", a adăugat liderul PS, Serghei Stanişev. Pentru ei, problema nu este candidatul însuşi, ci imaginea lui - pare-s-ar falsă. Iată limbajul oligarhiei din umbră. "Am subestimat amploarea contestării, ne aşteptam să vedem o sută de manifestanţi în faţa Parlamentului dar a devenit cu totul altceva".
Crizele, mai puţine, dacă cei din finanţe ar citi
Dacă cei din finanţe ar citi ceva cărţi, crizele noastre nu ar avea amploarea care o au. Sau cel puţin, ar fi putut dezvolta o oarecare sensibilitate. Dar cartea, precum sentimentele, nu este punctul lor forte. Acest guvern, ca şi cel precedent, tot nu a înţeles că criza economică nu este decât partea vizibilă a unei alte crize, mult mai profunde, de asemenea mult mai personale - criza de sens, deficitul de viitor.
Este bine să te iei după experţi, dar expertiza ar trebui să vină întotdeauna după morală. Şi economia după etică. Un expert fără morală nu va fi decât un instrument în mâinile celor care i-au cumpărat serviciile, un instrument în serviciul oligarhiei - oricare ar fi aceasta.
Aceste prime zile de protest sunt cele mai frumoase, cele mai neaşteptate. Trebuie să fim vigilenţi pentru ca aceste manifestaţii să nu fie recuperate, manipulate şi denaturate de către naţionalişti şi huligani. Sper sincer că aceste proteste vor găsi tăria de a rămâne aşa cum sunt astăzi. Cu aceşti părinţi veniţi cu copiii lor pe umeri, cu chipurile lor zâmbitoare şi cu mânia lor molcomă. Cu acest sentiment de a aparţine, în sfârşit, unei comunităţi de valori. Fiindcă omul care protestează este cu adevărat frumos. Şi are sens.
