Alegeți o limbă
De la semnarea Tratatului de la Maastricht încoace, fixarea ratelor de interes, mijloacele de a acţiona asupra inflaţiei şi alte instrumente de gestiune a economiei ale băncilor centrale au fost transferate către Banca Centrală Europeană. Acest fapt este cunoscut şi nu este nicidecum un mit. Dar bugetul rămăsese o prerogativă statală. În întregime în mâinile guvernelor naţionale - până în prezent.
"Suveranitatea absolută asupra politicii fiscale a dispărut în timpul crizei datoriilor", spune Josef Janning, director de studii pe lângă European Policy Centre. Acest lucru este evident pentru Grecia, plasată sub tutelă. Sau pentru Irlanda şi Italia, care trebuie să îndeplinească cerinţe severe în materie de reforme. Pe scurt, cel care plăteşte - Germania - este cel care decide măsurile de austeritate pe care ceilalţi trebuie să le adopte.
Dar acest lucru este de asemenea valabil pentru Olanda, consideră Janning. De când cu criza, statele au mâinile din ce în ce mai legate de regulamentele europene. În practică, noul pact bugetar le ia şi puţina autonomie care le mai rămăsese.
Nu degeaba Angela Merkel consideră acest tratat (care va intra în vigoare în 2013, dacă este ratificat de douăsprezece ţări) drept "o etapă către o uniune politică". Pentru britanici şi cehi, acesta este un motiv bun de a nu participa.
Ce stipulează exact acest pact? În primul rând, că nicio ţară nu poate avea un deficit bugetar. Cel mult 0.5%, nici vorbă de 3%. Şi dacă totuşi vreo ţară ar avea un deficit, un mecanism de corectare s-ar declanşa automat. Statele ar trebui să aplice atunci măsuri de austeritate pe baza directivelor Comisiei Europene.
Curtea Constituţională germană analizează din decembrie 2011 acest tratat şi conformitatea lui cu Constituţia germană: este posibil ca un comisar european să-i dicteze Germaniei bugetul? O problemă spinoasă, deosebit de dificilă în vremuri de criză, atunci când este nevoie urgentă de dinamism.
"Prerogativele parlamentelor naţionale rămân neatinse", se spune pentru a ocoli întrebarea. Cu alte cuvinte, statele trebuie totuşi să aprobe austeritatea cerută. Rămâne de văzut cât de liberi ar fi pe acest subiect şi cât de departe merge autoritatea executivului de la Bruxelles cu privire la conţinut: tratatul stabileşte doar linii directoare, sau comisarul european delegat va defini cum şi unde trebuie făcute economii? Răspunsul, potrivit tuturor experţilor: va depinde de starea finanţelor ţării cu pricina. Cu cât are nevoie de mai mulţi bani, cu atât supravegherea va fi mai strictă, libertatea bugetară mai redusă şi cerinţele mai radicale, mai precise şi mai profunde.
Euromitul precedent, "Mai întâi naţionalitatea, după aceea identitatea europeană".
