Cine va deschide “salonul” european?

Mai întâi au fost cărţile, presa şi apoi Internetul. De aproape două secole, un spaţiu de discuţie virtual a făcut să progreseze democraţia. Ceea ce ne lipseşte însă la ora actuală este un loc de dezbatere comun tuturor europenilor, regretă o editorialistă suedeză.

Publicat pe 27 martie 2012 la 09:45

Acum 150 de ani, adică pe vremea stră-stră-străbunicii mele, nicio ţară europeană nu era încă o democraţie. Sufragiul universal nu a fost introdus decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi pentru femei, mult mai târziu. Iar Suedia a demarat acest proces destul de târziu.

Fiecare ţară a fost profund tulburată de această reformă. Reuşita acesteia se datorează unei creşteri îndelungate a presiunii în favoarea schimbării. O presiune care a provenit din afara perimetrului puterii, din presa liberă, din romane, de pe scenele de teatru şi din partea sindicatelor. Apariţia democraţiei a fost precedată de o revoluţie mediatică nu foarte diferită de cea care se manifestă la ora actuală.

Democraţia începe prin dezbatere publică

Sfera ideilor luase amploare. Oameni care până atunci nu au reuşit niciodată să-şi facă auzit punctul de vedere, au avut dintr-o dată un cuvânt de spus şi dreptul de vot. Un mare "salon virtual" inedit tocmai şi-a deschis uşile.

În anii 1840, ideile noi despre societatea viitorului luau contur în noua sferă publică, în ziare, în corespondenţe.

Newsletter în limba română

Putem compara aventura îmbătătoare pe care a constituit-o în secolul al XIX-lea apariţia acestui nou spaţiu de discuţie – presa liberă – cu aventura Internetului de astăzi. Sentimentul că ceea ce ne înconjoară este o dimensiune a realităţii care de acum încolo este accesibilă.

Democraţia începe printr-o dezbatere publică. A trebuit să aşteptăm Primăvara arabă ca să înţelegem cu adevărat că Internetul a dechis căi de comunicare care au fost la originea unui proces, inclusiv în spaţiul public de manifestare.

Dar ce se întâmplă în cadrul Uniunii Europene? La ora actuală se repetă adesea că nu putem avea o monedă comună precum euro, fără a avea în spatele acesteia o putere centrală solidă care să înspire încredere.

Guvernanţa centrală a fost consolidată treptat prin noi reguli. Dar democraţia, pe care Europa o desemna cu mândrie ca fiind inima sistemului, este încă mult prea discretă în noua configuraţie. Unde sunt marile dezbateri care ar trebui să-i reunească pe toţi europenii?

Uniunea Europeană este omniprezentă în mass-media, oră cu oră, summit după summit, clasată în diferite rubrici: eşecuri, neîncredere, catastrofe iminente.

Ancoraţi în concepţiile naţionale

Politica europeană se caracterizează înainte de toate prin agresiunile între ţări. Iar noi, europenii, luăm cunoştinţă de toate acestea urmărind jurnalele televizate, citind presa naţională. Trăim complet ancoraţi în concepţiile noastre naţionale: de dimineaţa până seara, ni se arată reportaje în care germanii pe greci.

La chioşcurile de ziare cu vitrine atrăgătoare, unde rafturile sunt încărcate cu publicaţii străine, degeaba am căuta un ziar european de opinie.

Tot ce putem găsi sunt reviste de istorie, în germană sau engleză, consacrate trecutului glorios al naţiilor lor respective: într-un supliment, Die Zeit îşi pune întrebarea "extinderii influenţei lui Frederic cel Mare", în timp ce BBC History proclamă: "Tot ceea ce trebuie să ştiţi despre Imperiul Britanic".

Dar unde se vorbeşte despre ceea ce Europa are în comun? Despre această istorie care există totuşi, dincolo de istoria individuală a naţiunilor? Da, companiile de căi ferate erau naţionale, dar experienţa vertiginoasă a primilor călători cu trenul fiind comună, orarele de tren au apropiat ţările, unele după altele.

În capitalele Europei au fost construite muzee naţionale, aproape în acelaşi timp, şi după planuri aproape identice. La fel, şi lupta pentru dreptul de vot a depăşit frontierele. Şi totuşi, istoria este clasată în funcţie de originea etnică şi de naţionalitate.

În biblioteci, istoria artei suedeze se află pe un raft şi cea daneză pe alt raft, ca şi când ar fi complet diferite. Acelaşi lucru este valabil şi pentru muzică, economie şi politică, deşi, în realitate, ideile, banii şi melodiile nu s-au oprit niciodată la graniţe.

Europa trebuie să facă faţă unor noi încercări. Comunităţile fictive delimitate de ideile naţionaliste de ieri au fost reînviate şi au început să latre că trebuie "zvârliţi afară şi trimişi la ei acasă" toţi cei care "n-au ce căuta aici".

Mă întreb când va veni şi ziua în care vom vedea cum se înfiripă o mare comunitate europeană, o sferă publică europeană. În care europenii vor începe să ceară un dialog public dincolo de întâlirile europene la nivel înalt. Cine va deschide uşa unui nou "salon virtual" european? Unul în care unde discuţia nu se limitează la încercarea de a afla ce ţară va câştiga premiul Eurovision.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect