Există, de mai mulţi ani, o legătură feroviară rapidă şi confortabilă între Viena şi Budapesta. Oricum mult mai rapidă decât pe vremea când, acum aproape un sfert de secol, am făcut pentru prima oară această călătorie, atunci când trebuia încă să se treacă de Cortina de Fier.

Astăzi, Austria şi Ungaria sunt membre ale Uniunii Europene. Capitalele lor par să fie verişoare împăcate după o ceartă îndelungată: cursul Dunării care le traversează, bulevardele largi, palatele neo-renascentiste construite de "baronii" erei industriale, cultul lui Sissi, împărăteasa Austriei care i-a iubit cu pasiune pe maghiarii rebeli – totul grăieşte despre o moştenire comună, cea a Europei Centrale.

De unde vine atunci această impresie cicălitoare, pe drumul dintre Viena şi Budapesta, cea de a fi luat un tren spre anii 1930? Poate din violenţa anti-semitismului şi a urilor politice din Ungaria. Dar de asemenea din decalajul din ce în ce mai mare dintre cele două ţări, care la bază împărtăşesc experienţe similare şi traumatisme ale Primului Război Mondial. Ca şi Ungaria, Austria şi-a pierdut atunci cea mai mare parte a teritoriului ei, împărţit popoarelor pe care le dominase – înainte de a fi redusă, după Anschluss-ul din 1938, la o simplă provincie a Germaniei hitleriste.

"Răul vine întotdeauna de la alţii", un discurs victimizant

Subordonaţi Habsburgilor, ungurii primiseră în schimb dreptul de a supune croaţi, slovaci, români şi alţi vasali, pe care i-au "maghiarizat" cu forţa, şi au primit deci, prin Tratatul de la Trianon din 1920, nota de plată pentru abuzurile lor. Ei încă nu s-au dumerit. Într-unul din birourile actualului ministru ungar de Externe, János Martonyi, vizitatorul era uimit, la începutul anului 2010, să găsească o hartă a Ungariei Mari, în frontierele sale de dinainte de 1920.

Cu toate acestea, de când cu afacerea Waldheim – ales preşedinte în 1986, în ciuda dezvăluirilor despre trecutul său în Wehrmacht – Austria a trebuit să se confrunte cu rolul său în catastrofa nazistă. În timp ce Ungaria se refugia într-un discurs de victimă: răul vine întotdeauna de la alţii, otomani, habsburgi, evrei, liberali, germani, ruşi, ţigani, acum Comisia Europeană sau Parlamentul de la Strasbourg.

"Ungaria este naţiunea cea mai suferindă din Europa", ironizează fostul vice-cancelar austriac Erhard Busek, din Partidul Popular ÖVP, unul dintre puţinii creştin-democraţi care s-au opus până la capăt unei alianţe cu dreapta populistă a lui Jörg Haider, FPÖ. Este o retorică pe care Austria o cunoaşte, adaugă acesta, pentru că a practicat-o ea-însăşi: ea s-a prezentat mult timp ca fiind "prima victimă a nazismului", uitând că a furnizat un număr mare de responsabili regimului lui Hitler.

Dl Busek regretă o anumită "laşitate" a conservatorilor europeni cu privire la dl Orbán. Sfâşiaţi între furia de a vedea Budapesta atacându-le întreprinderile şi o solidaritate un pic ruşinoasă, austriecii nu îndrăznesc să critice derivele Ungariei. Ei ştiu ce înseamnă să fii în centrul atenţiei. Pentru că au cunoscut această situaţie la sfârşitul lunii ianuarie 2000, cu ocazia "sancţiunilor" europene împotriva Austriei, un purgatoriu preventiv care a durat mai mult de şapte luni.

Era vorba de a izola, prin măsuri simbolice, guvernul pe care conservatorul Wolfgang Schüssel îl formase cu un partid moştenitor al nazismului. Lecţia a fost şfichiuitoare, şi a fost prost primită. Încă şi astăzi, mulţi austrieci sunt convinşi că au fost loviţi pe nedrept, pentru că erau o ţară mică, aşa cum mulţi maghiari cred într-o "isterie" a presei internaţionale.

Europa, pentru unii chilipir, pentru alţii, nou URSS

Cu toate acestea, chiar şi în plin toi al crizei, dl Schüssel a rămas un european convins. În biroul său atârna un tablou mare de Max Weiler, mult timp respins de opinia ca fiind prea modern de opinia austriacă. În timp ce dlui Orbán îi place să apară în faţa unui gard viu de steaguri maghiare, jură pe Sfânta Coroană, şi a comparat autoritatea de la Bruxelles cu "o nouă Moscova".

Acest lucru se poate explica, analizează politologul maghiar Zoltán Kiszely, prin faptul că, în Ungaria, mulţi oameni nu cred că UE va rezista şocurilor actuale. "Aveam monarhia habsburgică, şi s-a sfârşit. Ne-am dat de partea nazismului, şi s-a încheiat tot prost. Apoi a venit Uniunea Sovietică, care trebuia să dureze, şi a cărei prăbuşire ne-a luat prin surprindere".

Austriecii, din contră, au realizat că Europa este un chilipir: un studiu recent arată că ţara lor este cea care profită cel mai mult, din punct de vedere economic, de statutul de membru al Uniunii. Ceea ce nu-l împiedică pe succesorul răposatului Jörg Haider, Heinz-Christian Strache, să navigheze cu măiestrie pe valul crizei financiare europene, şi să urce în sondaje. Viena-Budapesta, dus-întors?