Cel mai trist comentariu venit din Europa săptămâna aceasta a fost făcut de un oficial veteran de la Bruxelles, care a declarat că actuala criză din zona euro este pe cale să se soluţioneze mulţumită intervenţiei Băncii Centrale Europene de a pompa 500 de miliarde de euro în sistem, sub formă de credite pentru bănci.

O, da? Cu irlandezii care susţin un referendum despe noul pact fiscal convenit de membrii zonei euro, cu Bundesbank criticând deschis acţiunile BCE, şi cu pieţele refuzând încremenite să creadă în salvarea Greciei sau în garanţiile datoriilor suverane, mai crede într-adevăr cineva că s-a sfârşit? Cu siguranţă nu în capitalele Europei, cu Berlin şi Paris printre ele.

Aceasta este problema cu UE în acest moment. Este precum câinele care nu latră. Singurul lucru măcar puţin interesant la aceste summituri nu este ceea ce decid ci faptul că niciodată nu prea decid nimic.

Uitaţi-vă la ultimul summit de la Bruxelles, care a început ieri şi ar trebui să se termine astăzi. Se presupunea că va pecetlui noul pact fiscal, care ar crea o nouă eră a responsabilităţii fiscale şi a uniunii economice. S-a intenţionat de asemenea să se ridice limita fondurilor de salvare la un nivel care ar convinge pieţele că zona euro s-a inventat ca să rămână, solidă, completă şi eficientă.

Decizii amânate

În schimb, decizia referitoare la mărimea fondului de salvare a fost amânată pentru mai târziu luna aceasta (sau luna viitoare, sau luna care îi va urma, după caz). S-a dorit de asemenea să fie un summit separat al liderilor din zona euro, pentru a ajuta la avansarea lucrurilor. Ceea ce nu se va mai întâmpla acum. “Nu a fost anulat pentru că nu a apărut niciodată oficial pe agendă”, a spus un purtător de cuvânt în acel limbaj cu dublu înţeles de la Bruxelles.

Decizia Tribunalului irlandez, potrivit căreia ţara va trebui să susţină un referendum, cu siguranţă nu ajută. În cel mai puţin grav caz, va întârzia procesul cu câteva luni, cel puţin în termenii unei finalizări (pactul poate continua fără Irlanda). Există de asemenea posibilitatea trezirii îndoielilor publice şi a antagonismului faţă de felul în care liderii europeni au continuat cu austeritatea văzută ca începutul şi sfârşitul oricărei politici europene.

Dar până la urmă aceasta este democraţia. Referendumul din Irlanda va reuşi, a argumentat Dick Roche, fostul ministru irlandez al Afacerilor Europene, la BBC, săptămâna aceasta, pentru că este diferit de supărătorul Tratat de la Lisabona. Pe vremea aceea, instituţia încerca să vândă ceva complex şi abstract. De data aceasta, opinia publică a înţeles că este o problemă de “supravieţuire”.

Care sunt variantele

Tocmai aceasta este problema. Soluţii şi un pact nou, sunt impuse cetăţenilor de liderii lor pe baza faptului că nu există “*alternativ**ă*”. Totuşi alternative există. Ele includ lăsarea Greciei să intre în incapacitate de plată, schimbarea regulilor BCE pentru a-i permite să fie creditorul de ultimă instanţă, emiterea de euroobligaţiuni, acceptul pentru ca noul Mecanism European de Stabilitate să funcţioneze în tandem cu actualul Fond European de Stabilitate Financiară în loc să-l înlocuiască, şi producerea un program european coordonat, de reflaţie.

Unii înţeleg problema. Germanii nu vor asta. Francezii vor ca germanii să suporte toată greutatea. Britanicii vor doar să stea pe margine. Deci avem actualele propuneri ale unui pact necopt, căruia îi lipseşte forţa de a convinge pieţele că înseamnă mult, dar în acelaşi timp ameninţă să facă un sistem nedemocratic şi mai nedemocratic, luând drepturile naţiunilor de a-şi controla propriile bugete.

Este o ironie curioasă că, în timp ce Ţara Galilor şi Scoţia văd aici o mai mare independenţă prin controlul propriilor taxe, Europa se mişcă într-o direcţie contrară încercând să îl elimine.

BCE a cumpărat timpul Europei dar timpul ar trebui folosit pentru a ne gândi la fundamente, nu doar să organizăm summituri de dragul de a organiza summituri, aşa cum fac liderii săi acum.