Intră discret, prin intermediul cumpărării unor mici participaţii la capitalul unei companii. Apoi, aşteaptă ca firma sau vreun alt acţionar să aibă nevoie de bani, care nu le lipsesc marilor investitori angolezi.

Treptat, îşi întăresc participaţiile până când reuşesc să obţină o poziţie dominantă, pentru a numi administratori şi a lua puterea.

Sistemul bancar, simbol fără echivoc al puterii (Angola deţine poziţii importante în mai multe instituţii financiare portugheze), nu este singura ţintă a africanilor.

Şi alte sectoare atrag tot mai mult apetitul investitorilor apropiaţi ai puterii angoleze, concentrate în mâinile preşedintelui José Eduardo dos Santos, care au propriile strategii, mai puţin concertate decât s-ar crede.

Ţinte multiple

Au obţinut poziţii importante în mass-media, în energie şi chiar în sectorul agroindustrial. În ultimii ani, au trecut în mâinile statului angolez mai multe ferme, pe aproape tot teritoriul naţional, de la Douro până la Algarve.

Vinul şi uleiul sunt produse cu mare căutare şi au preţuri exorbitante în Luanda. Din acest motiv, unii angolezi au decis să cumpere ferme care le produc, în Portugalia, şi, astfel, să controleze tot procesul unei afaceri garantate”, a spus un om de afaceri implicat în import-export.

Cazul cel mai emblematic al strategiei angoleze pentru Portugalia este BCP (Banco Comercial Português – Banca Comercială Portugheză). Nu a fost foarte dificil pentru Sonangol (Sociedade Nacional de Combustíveis de Angola, Societatea Naţională de Combustibili din Angola, compania petrolieră naţională), să cumpere, în 2008, când a început criza, 469 de milioane de acţiuni de la bancă, însemnând corespondentul a 9,99% din capital.

La sfârşitul anului trecut, poziţia companiei petroliere era de 12,44%. Şi din poziţia de cel mai mare acţionar, a preluat frâiele instituţiei bancare şi a înlocuit structura administrativă.

Interesele angolezilor nu se opresc la BCP. Isabel dos Santos, fiica preşedintelui angolez, controlează, prin intermediul Santoro Finance, 9,99% din BPI (Banco Português de Investimento), fiind, în prezent, cel de-al treilea acţionar principal, urmându-le spaniolilor de la La Caixa şi brazilienilor din grupul Itaú. În plus, ea deţine şi 25% din Banca BIC Angola, care a câştigat procesul de reprivatizare a Băncii Portugheze a Afacerilor.

În ciuda dificultăţilor pe care le traversează sistemul bancar, a nevoii de întărire a capitalurilor proprii şi a problemelor de lichiditate, acesta a fost un sector foarte atractiv pentru investitorii angolezi. De ce? “Oferă un anumit statut, mai ales dacă se obţine o participaţie suficient de puternică pentru a fi cineva ales în organele de conducere”, asigură o sursă din acest domeniu. În plus, spune un înalt reprezentant al diplomaţiei portugheze, “banca poate fi trambulina pentru a controla alte afaceri”.

Pariul personal al fetei preşedintelui angolez

Schimbăm sectorul şi trecem la cel petrolier, dar nu schimbăm şi investitorul: Sonangol. Ţinta este bine identificată, Galp, iar strategia de cucerire a început prin cumpărarea a 45% din Amorim Energia, companie care deţine 33,4% din compania de benzinării portugheză. Obiectivul este să meargă mai departe.

ZON este un pariu personal al Isabelei dos Santos. Prin intermediul uneia dintre firmele sale, Kento, a cumpărat 10% din operatorul de televiziune cu abonament, condusă de Rodrigo Costa. Se va opri aici? Probabil că nu.

Într-un al domeniu de activitate, Newshold, companie controlată cu 91,25% de Pineview Overseas, SA, cu sediul în Panama, are participaţii în mai multe grupuri media portugheze. Controlează, oficial, mai bine de 15% din Cofina, ce deţine titluri precum Record, Correio da Manhã sau Jornal de Negócios. Participă și la capitalul Impresa, care deţine VISÃO, Expresso şi televiziunea SIC.

Porţi deschise pentru economie

Cum de a devenit Angola atât de interesată de Portugalia, în ultimul deceniu? Problema economică, noi suntem în recesiune, ei în expansiune, este doar o parte din răspuns. Cealaltă parte poate să se rezume într-un cuvânt: politica. Există două momente distincte în relaţiile dintre cele două ţări, înainte şi după semnarea Acordurilor de Pace de la Bicesse [acord de pace care a pus capăt războiului civil angolez, de la 31 mai 1991], patronate de Portugalia.

La fel s-ar putea spune că există un înainte şi un după [Aníbal] Cavaco Silva [actualul preşedinte al Republicii, pe atunci prim-ministru].

Acest angajament a favorizat (şi favorizează în continuare) o atmosferă de bună relaţionare instituţională şi a contribuit la deschiderea definitivă a porţilor economiei angoleze, aflată pe timp de pace, pentru portughezi.

Şi prin apropierea politică, au venit şi afacerile. La fiecare nouă vizită, (José Eduardo dos Santos era în Lisabona în 2009), atât de o parte, cât și de cealaltă, nu vine numai o delegaţie de miniştri, secretari de stat sau deputaţi. Îi urmează şi un grup de oameni de afaceri, în general vizită organizată de Agenţia de Investiţii şi Comerţ Exterior a Portugaliei (AICEP).

În fond, politicienii sunt “cei care facilitează” afacerile. Şi cu cât avem mai multe relaţii bilaterale, cu atât mai bine.