Cel de neatins, sacrosanctul salariu garantat al funcţionarilor publici, nu mai este. Grecia, care a decis să reducă cu circa 7% remunerarea angajaţilor din serviciile publice este doar ultima dintre ţările care au făcut alegeri similare înauntru şi în afara zonei euro, acum puţin mai mult de un an. Totuşi povestea nu a început pe ţărmurile Mediteranei,ci pe cele ale Mării Baltice. Salariile funcţionarilor din Letonia, această mică ţară baltică care început prima această serie de scăderi, coborâseră în octombrie 2009 la nivelurile din 2006. Reducerile, de până la 20% pentru profesori şi câteva alte categorii, au fost sever contestate în timpul iernii şi în primăvara trecută, dar au fost în cele din urmă acceptate.

Prevederile unei devalorizări iminente au fost astfel dejucate, ţara a depăşit în cele din urmă prăbuşirea PIB-ului său – minus 17% în 2009 – şi astăzi şi-a redresat conturile. Iar datoria publică a ţării nu mai este considerată ca având un risc ridicat de către agenţiile de rating. De fapt, Letonia, şi în mod destul de comparabil, celelalte ţări baltice, s-au angajat pentru o devalorizare internă. Ele au menţinut niveluri de schimb, dar au redus salariile. Salariile reale ar fi fost oricum reduse prin devalorizări, care ar fi declanşat inflaţia. Preţul de plătit este greu din punct de vedere al nivelului de trai, într-o regiune în care salariile medii lunare sunt de aproximativ 500 de euro. Dar conturile naţionale n-au cedat.

Scopul este permanenţa în zona euro

În Irlanda, guvernul a anunţat în luna decembrie reduceri ale salariilor funcţionarilor publici. O deziluzie amară, după visul de a transforma ţara într-un imperiu financiar. Dar climatul s-a înrăutăţit când, după câteva săptămâni, au fost reduse salariile înalţilor funcţionari. Bătălia parlamentară a fost dură şi voturile strânse, dar reducerile rămân de actualitate. Pentru Irlanda şi Grecia, miza este capacitatea lor de a rămâne în zona euro. Aceasta a adus celor două ţări beneficii enorme, dar acum le obligă să aplice politici care altfel ar fi fost eludate printr-o depreciere a monedei naţionale, care nu mai este posibilă. În mod similar, salariile fixe, ale sectorului public dar şi privat, ar fi fost penalizate, probabil chiar mai greu, dar mai puţin dureros în aparenţă. Cazul Greciei, în lumina reflectoarelor de luni de zile, şi care a suscitat atâtea griji cu privire la menţinerea monedei euro, a concentrat atenţia asupra unui fenomen care exista deja. Un fenomen care poate viza, de asemenea, alte ţări fragile din zona euro, cum ar fi Portugalia şi Spania, şi care poate să atingă Italia care, fără a fi propriu zis slabă, trebuie să urmeze aceste evenimente cu o atenţie specială.

Un precedent în anii 1930

Este posibil ca Marea Britanie de asemenea, care a cheltuit atât de mult, mai mult chiar decât Statele Unite, pentru a-şi salva băncile, va trebui să se gândească la un plan de salvare, dacă nu vrea să aducă riscuri prea mari unei lire sterline deja slăbite. Dar Alistair Darling, ministrul finanţelor, s-a limitat la a cere o reducere a plăţilor compensatorii la concediere. La care sindicatul "Public and Commercial Services Union" a răspuns deja, anunţând o grevă de trei zile. Îngheţarea salariilor serviciului public a fost de asemenea decisă sau anunţată în unele ţări din Europa Centrală, ca Ungaria şi Republica Cehă, care, la fel ca ţările baltice, aspiră să adereze la zona euro şi ştiu că o devalorizare a monedelor lor le-ar întârzia intrarea. Această devalorizare este mult mai dificilă întrucât mulţi cetăţeni din aceste ţări au datorii contractate în valută – euro, coroane suedeze şi franci elveţieni – iar o devalorizare ar fi greu de susţinut. Se preferă deci o scădere a salariilor, începând cu cele ale funcţionarilor. Aceasta se întâmplă pe un fundal care aminteşte de un aspect necunoscut ultimelor două generaţii, dar de care mulţi seniori îşi amintesc: reducerea salariilor funcţionarilor în toată Europa în anii 1930. Începând cu Italia şi Marea Britanie.