Pentru a proteja valoarea monedei euro, a satisface investitorii şi a potoli supraveghetorul economic al Europei-Germania- naţiunile cele mai îndatorate din regiune consideră că nu au de ales decât să se subţieze. Relansarea creşterii economice şi reducerea şomajului vor trebui să aştepte până când ţările îşi vor pune fiscalitatea în ordine, în orice caz aceasta ar fi ideea.

Dar unii susţin că Berlinul pune prea multă presiune, iar ideea fixă din regiune asupra datoriilor a generat un "cult al austerităţii" care ar putea crea şi mai multe dificultăţi pentru recuperarea din criză. Reducerile bugetare drastice, dacă sunt realizate după plan, ar putea declanşa o deflaţie, provoca o creştere a ratei şomajului deja foarte ridicate, conduce la căderi de guverne şi chiar la a crea o opoziţie populară faţă de moneda euro, spun criticii.

Austeritatea, distructivă?

Presiunea "va impune teribile constrângeri asupra guvernului şi societăţii" timp de ani la rând, a spus Jean-Paul Fitoussi, profesor de economie la Institutul de Studii Politice din Paris. "Şi conţine în sine sămânţa distrugerii, întrucât adăugând austeritate şi deflaţie în Grecia, Portugalia şi Spania, economia europeană nu va mai recupera; firmele vor da faliment şi vor pune în pericol băncile".

Opoziţia faţă de austeritate se exprimă cu voce joasă în cercurile oficiale, întrucât liderii politici se tem că pieţele pot pedepsi ţările care nu arată hotărâre neclintită de a-şi reduce datoria. Dar Germania, care a insistat asupra reducerilor abrupte ale cheltuielilor publice pentru naţiunile cele mai îndatorate, se confruntă cu critici pentru trâmbiţarea asupra pericolelor datoriilor fără a face mai multe eforturi pentru a susţine creşterea economică, de exemplu cumpărând mai mult de la vecinii săi.

Dezbaterea se ţine parţial asupra economiei. Dar se ţine de asemenea şi despre conducere, despre cum Uniunea Europeană luptă pentru a-şi defini misiunea în timpul celei mai adânci crize economice din istoria ei. "Moneda euro se confruntă cu cea mai puternică răstrişte la care a trebuit vreodată să facă faţă", a spus cancelarul Angela Merkel deputaţilor Parlamentului german miercuri. "Un act de solidaritate rapid cu siguranţă nu este răspunsul corect. Răspunsul corect ar fi mai degrabă a apuca problema de la rădăcini; prin urmare, nu există nici o alternativă la programul de economii greceşti".

Manieră soft, "à la française"

Franţa are o abordare diferită, mai catifelată: cheltuielile publice trebuie să se mărească în perioade de criză economică pentru a ajuta ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică, care va reduce treptat deficitul prin intermediul veniturilor fiscale. Multe ţări europene trebuie să-şi reformeze sectoarele lor publice, argumentează Franţa, dar nu ca terapie de şoc.Dar Germania propovăduieşte reduceri bugetare dure, creşterea taxelor, reforma sistemului de pensii, o vârstă de pensionare mai târzie şi o revenire rapidă a deficitelor publice mai aproape de cerinţa europeană de 3% din produsul intern brut. O valoare de care Grecia este departe, la 12,7% în 2009.

Unii îşi exprimă îngrijorarea despre faptul că acelaşi gen de mantra a ajutat la declanşarea Marii Depresiuni. Dl. Fitoussi spune că aceste măsuri riscă să împingă ţările mediteraneene în deflaţie, ceea ce va crea uriaşe presiuni politice şi sociale şi va scurt-circuita recuperarea economică a Europei. Previziunile deja prezic recesiune pentru cea mai mare parte a sudului Europei timp de încă cel puţin un an sau doi.

Pe când Grecia trebuie în mod clar să-şi reformeze sectorul public – şi să se oprească din manipularea statisticilor sale economice – credibilitatea pe piaţă nu are nevoie de uciderea economiei, susţine dl. Fitoussi, a cărui părere se apropie de cea a lui Joseph Stiglitz, economistul american care a sfătuit Grecia. Dl Stiglitz avertizează contra "fetişismului cu deficitul", argumentând că o adâncire a recesiunii ar putea creşte în continuare deficitul dincolo de capacitatea guvernului de a reduce cheltuielile.

Economiile mici suferă cel mai mult

Într-o anumită măsură, economiile mai mici, cum ar fi cea a Greciei, trebuie să se aplece cerinţelor pieţei. Islanda cu dezastrele ei bancare şi Irlanda cu bulele ei imobiliare şi bancare sunt obligate de asemenea să-şi reducă în mod considerabil bugetele, având în vedere micşorarea veniturilor fiscale, dar politicienii lor vor suferi în urma acestor măsuri. Dar, în mod inevitabil, politicile pentru a face faţă datoriei trebuie să fie în echilibru cu realităţile politice şi economice. Sindicatele greceşti stârnesc în mod regulat greve, determinate să-şi păstreze avantajele, iar asociaţiile de consumatori denunţă o nouă sărăcie. Babis Delidaskakis, economist pe lângă INKA, Federaţia consumatorilor greci, numeşte reducerile bruşte "o înfundătură nefastă pentru economie".

"Poate guvernul grec să supravieţuiască ?" a întrebat Julian Callow de la Barclays Capital. "Spania arată mai bine, dar guvernul nici nu a început să fie mai dur pe partea fiscală. Va trebui creat un proiect pe o durată de şase până la opt ani pentru a stabiliza aceste raporturi datorie – PIB – şi va deveni din ce în ce mai greu de a se ţine de el".