"Dacă Europa nu reacţionează, ea va fi marginalizată, şi în faţa ţărilor în curs de dezvoltare, ea va fi covârşită"... L-am putea acuza pe Frédéric Martel de a dramatiza situaţia, dacă nu ar fi călătorit în întreaga lume şi nu ar fi scris 450 de pagini pentru a-şi sprijini argumentaţia în "Mainstream", o carte dedicată perturbărilor industriilor culturale în era digitală.

Mainstream este cultura populară pentru public larg, cea "care place tuturor", aşa cum subliniază subtitlul cărţii. Cea, de asemenea, care face să meargă o industrie care cântăreşte din ce în ce mai greu în PIB-ul mondial, devenită un câmp de luptă între marile grupuri globalizate: în acelaşi timp o miză economică, dar şi de influenţă, întrucât cultura face parte din "soft power", adică puterea care nu provine din forţa armelor, ci din cea a creaţiei.

Statele Unite, lider al unei pieţe mondializate

În înconjurul lui al lumii pentru a evalua consecinţele revoluţiei digitale, a două decenii de globalizare şi a ascensiunii noilor puteri din Sud, Frederic Martel, cercetător şi jurnalist (France Culture, NonFiction.fr), a trecut desigur prin Statele Unite ale Americii, pământul sfânt al "Mainstream"-ului, dar şi pe la noii actori, la Mumbay, Shanghai, Seul sau Dubai. Concluzia lui nu este surprinzătoare : Statele Unite ale Americii rămân "liderul de necontestat" a acestei pieţi mondializate. Mai mult, "Statele Unite nu-şi exportă numai produsele lor culturale – ci de asemenea modelul lor": "În Damasc ca şi în Beijing, la Tokio ca şi la Hue, şi chiar în Riad şi Caracas, am fost lovit de fascinaţia tuturor interlocutorilor mei pentru modelul american de divertisment. Cuvintele sunt în hindi sau mandarină, dar sintaxa este americană".

Ceilalţi câştigători ai redistribuirii de cărţi la care asistăm acum sunt în mod evident ţările emergente, China, India, Brazilia, sau ţările din Golf, care construiesc industrii culturale cu petrodolarii lor. Din această pasionantă anchetă, reiese că există doi perdanţi : Europa, al cărei declin relativ el îl descrie şi explică, şi "ceilalţi", adică acele ţări din Sud care nu au suficientă greutate sau mijloacele ţărilor "emergente" şi sunt condamnate să importe sunetele şi imaginile altora.

Europa, deci, a cărei cotă de piaţă în exportul mondial de filme, programe TV şi muzică (ediţia rezistă mai bine, spune Martel) se micşorează de un deceniu, cu 8% pe an, în timp ce americanii progresează cu 10% pe an. Rămâne în ansamblu numărul doi mondial, dar în scădere.

Nu o Europă, ci o Europă cu 27 de feţe

Dezavantajele Europei sunt numeroase, întâi fracturarea ei în pieţe naţionale, deoarece chiar dacă luăm în considerare statistic Europa ca fiind o singură piaţă, în sfera culturală există 27 de pieţe naţionale "care dialoghează puţin între ele" . Există îmbătrânirea care apasă greu asupra industriei de divertisment : "Definiţia europeană a culturii istorice şi patrimoniale, adesea elitiste, şi anti-mainstream, nu mai este neapărat în fază cu vremurile globalizării şi epoca digitală".

Lista nu se opreşte aici, şi include neîncrederea iniţială faţă de Internet sau "respingerea frecventă a culturilor produse de imigranţi şi copiii lor". Autorul adaugă: "Problema finală pentru Europa, cea mai gravă, şi care o distinge cu siguranţă de Statele Unite, dar şi de lumea arabă, şi probabil de Africa, şi poate chiar de Asia, este dispariţia unei culturi comune. Dacă privim cu atenţie statisticile culturale în Europa, constatăm că fiecare ţară reuşeşte să-şi protejeze adecvat muzica şi literatura naţională, uneori şi cinema-ul, adeseori programele ei de televiziune, dar restul conţinutului non-naţional este din ce în ce mai mult american şi din ce în ce mai puţin european. Pentru a parafraza o formulă celebră a lui Thomas Jefferson, este ca şi cum fiecare european ar avea acum două culturi: cea din propria lui ţară şi cultura americană". Această constatare este severă, şi aproape copleşitoare. Esteţii vor râde abandonând de bună voie mainstream-ul americanilor sau chinezilor, atâta timp cât nu se atinge de ceea ce ei văd ca fiind esenţa culturii franceze.

Dar ar fi o greşeală, întrucât slăbirea industriilor culturale globale va afecta toate sectoarele şi chiar capacitatea de a produce în afara mainstream-ului, pe scurt, a rezista "supei". Deci în realitate Frédéric Martel a lansat un apel pentru o conştientizare a acestui fapt şi pentru o reacţie. Autorul observă că în cazul în care cartea sa "permite o sensibilizare a europenilor cu privire la importanţa "soft power"-ului şi îi incită să se repoziţioneze în această nouă situaţie internaţională, el îşi va fi îndeplinit scopul". Rezultatul nu este evident, dar această carte aduce măcar elementele dezbaterii.