În timp ce guvernele ţărilor din zona euro impun reduceri ale cheltuielilor la un nivel nemaivăzut în ultimele decenii, Grecia – considerată în general ca fiind centrul crizei – se confruntă cu demonstraţii violente şi greve generale. Iar în prezent, creşte îngrijorarea că manifestarea furiei publice se va extinde.

Sindicatele spaniole au ameninţat joia trecută cu declanşarea de greve şi mişcări de protest. Şocul este perceptibil în ţările care au trecut după Al Doilea Război Mondial de la sărăcie la prosperitate, care au cunoscut decenii de creştere aproape neîntreruptă şi au beneficiat tot timpul de ajutoare materiale din partea Uniunii Europene.

"Două lucruri sunt greu de crezut : Nu mă pot obişnui cu ideea că pot fi concediat şi că trebuie să lucrez până la 65 de ani pentru a avea o pensie", spune Yannis Adamopoulos, care lucrează ca şi agent de securitate la o companie greacă, controlată de stat. Un alt grec, Fotis Magriotis, inginer în domeniul ingineriei civile, şi-a scos maşina de sport utilitar la vânzare. E greu de găsit de lucru, iar taxele la benzină au crescut de două ori. "Nu există o alternativă la reducerea cheltuielilor", crede acesta.

Nordul Europei, deja obişnuit cu austeritatea

Astfel de declaraţii sunt surse de umor negru în jumătatea de nord a Europei, unde nesiguranţa locurilor de muncă, pensionarea la 65 de ani, maşinile mici şi preţurile ridicate ale benzinei nu sunt neobişnuite. În cele din urmă sunt pieţele financiare şi nu austerul plătitor german din zona euro, cele care au provocat vulnerabilitatea Greciei, Spaniei şi Portugaliei şi au declanşat planul de salvare în valoare de 750 miliarde de euro, anunţat în weekend-ul trecut.

Cauţiunea de urgenţă, al cărui scop este de a garanta suveranitatea debitorilor şi libertatea pieţelor interbancare din Europa, a urmat constrângerilor venite din partea Uniunii Europene, a Fondului Monetar International şi a Statelor Unite : după explozia timp de doi ani a cheltuielilor fiscale care au urmat crizei financiare din 2008, care au făcut viaţa mai uşoară pe timpul crizei, guvernele vor fi obligate să reducă deficitele interne şi prin urmare să taie adânc în cheltuielile publice.

Pentru prima dată de când ajutoarele din partea UE au început să curgă, în 1980, grecii se confruntă cu o scădere semnificativă a nivelului de trai, regresul economic estimat pentru acest an se situează la un nivel de 4% iar în 2011 va fi de 2,6%. Noua realitate impusă de guvernul socialist la putere : reducerea cu 12% a salariilor funcţionarilor publici, reducerea pensiilor şi iminentele pierderi ale locurilor de muncă în sectorul public – şochează angajaţii din sectoarele de stat.

Similare, chiar dacă mai puţin severe, sunt ajustările impuse de către guvernul socialist spaniol. Primul ministru Jose Luis Rodriguez Zapatero şi-a înfuriat vechii aliaţi – grupările sindicale – prin retractarea promisiunilor făcute şi reducerea salariilor în sectorul public cu 5%, începând cu luna viitoare, dovadă a voinţei de a controla deficitul intern . Economiştii ortodocşi şi oponenţii conservatori ai lui Zapatero spun că guvernul şi populaţia nu au înţeles importanţa existenţei unui sector privat dinamic, care ar fi putut să asigure prosperitatea statului. "Spaniolii ar vrea să gândească precum cubanezii şi să trăiască precum yankeei", a spus Lorenzo Bernaldo de Quiros, economist şi consultant în afaceri.

Diviziunea dintre nord şi sud nu este atât de ascuţită precum apare la o primă vedere

În nord, germanii au fost la înălţimea reputaţiei lor de oameni muncitori, conştienţi de eternul compromis care există între servicii şi taxe. O mare parte a alegătorilor care au participat la alegerile locale de duminica trecută în regiunea Renania de Nord – Westfalia, au spus că mai degrabă ar fi dispuşi să plătească taxe mai mari, decât să vadă bazinele de înnot locale ori grădiniţele închise. "Germanii sunt de departe mai favorabili stabilităţii şi austerităţii decât deficitului bugetar", a spus Jurgen Falter, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Mainz. "Aceasta face parte din memoria colectivă, care merge înapoi spre hiperinflaţia din 1920, care a şters economiile bunicilor noştrii".

În Franţa, unde nordul şi sudul se află în aceeaşi situaţie, se pare că guvernul va trebui să facă faţă protestelor de masă, ca urmare a îngheţării cheltuielilor publice pentru următorii trei ani. Irlanda şi Marea Britanie, în nord – vestul Europei, au fost naţiunile europene care au făcut cele mai mari cheltuieli, sub formă de investiţii în sectorul imobiliar şi prin susţinerea unor servicii financiare nejustificate, în anii de dinaintea prăbuşirii băncii Lehman Brothers.

În Dublin cel puţin, reducerile severe necesare pentru restabilirea ordinii în finanţele publice încep să fie greu de suportat. La capătul străzii unde se află clădirile guvernamentale, John Myley, cizmar, se plânge că o mare parte a clienţilor săi nu mai sunt în stare să îl plătească. "Toată lumea încearcă să păstreze aparenţele. Dar în acest moment, vă spun, am 14 perechi de pantofi în cauţiune, pentru că oamenii nu pot plăti reparaţia decât la sfârşitul lunii, când vor primii salariile".

Fostul şi actualul guvern britanic au propus reducerea severă a cheltuielilor publice, dar problema nu a fost suficient dezbătută în timpul campaniei electorale iar detaliile rămân secrete. Nu există mijloace încă, de a şti cum Marea Britanie îşi va accepta soarta. Dar chiar şi reducerea cu 500 de milioane £ (586 000 de euro) , în acest an, a bugetului destinat universităţiilor, a declanşat mişcări de protest.

Nu cred că europenii din sud sunt chiar atât de risipitori. Italienii simt că "trebuie să strângă cureaua" chiar dacă austeritatea nu a intrat încă în vocabularul politic al primul ministru Silvio Berlusconi, căruia îi place să îşi păstreze optimismul. În ultimii cinci ani, atât guvernele de centru-stânga cât şi cele de centru-dreapta au menţinut un echilibru al cheltuielilor, reuşind să păstreze nivelul deficitului bugetar al PNB în limite controlabile.

Portugalia va continua să strângă cureaua

Portughezii, având de obicei principii economice conservatoare, au răspuns măsurilor dure de austeritate prin privilegierea plăţilor ipotecare şi apărarea locurilor de muncă. Ca şi în cazul recesiunilor anterioare, când mii de oameni au lucrat luni de zile fără să fie plătiţi, ţara a optat pentru măsuri de rezistenţă şi nu de revotă. Economiile personale rămân la un nivel constant, iar dobânzile la creditele ipotecare rămas la un nivel redus.

După un deceniu în care a înregistrat cel mai mic nivel al creşterii economice din zona euro, Portugalia se va confrunta cu frustrarea provocată de alţi patru ani în care va trebui să strângă cureaua. Acest lucru este valabil pentru cea mai mare parte a ţărilor din Europa de Vest. Fiecare ţară din zona euro a luat măsurile care se impun a fi luate – reducerea fraudei fiscale în Spania şi Grecia, reducerea alocaţiilor pentru copii în Irlanda şi controlul cheltuielilor publice aproape peste tot – pentru a reduce deficitul bugetar la 3% din PNB, în următorii trei sau patru ani.

Pericolul este că Europa urmărită de forţele pieţei a acţionat prea târziu, iar acestă ascuţire a nivelului de austeritate va sufoca primele semne ale creşteri economice, agravând pe viitor problemele bugetare, lucru care va provoca recidiva recesiunii. O mulţime de spanioli au realizat în această săptămână că "dacă banii nu sunt ai noştri, ci îi împrumutăm de la alţii, atunci nu mai avem suveranitate politică", precum a spus un investitor de pe piaţa capitalurilor private din Madrid: "Ceea ce trebuie făcut în Spania este atât de serios încât te cuprinde panica doar dacă te gândeşti la acest lucru".