Alegeți o limbă
“Interesele voastre sunt în Europa. Este momentul să fie aici şi sentimentele voastre”, spunea ministrul polonez al Afacerilor Externe publicului său britanic, vinerea trecută [21 septembrie]. Nu sună a ceea ce obişnuim să numim limbaj diplomatic, dar Radislaw Sikorski nu este un ministru de Externe din vechea şcoală. Sikorski nu şi-a muşcat limba în Oxford (sprijiniţi şi participaţi la o UE mai puternică, sau riscaţi izolare, este ceea ce a venit să spună), după cum nu a făcut-o nici în noiembrie 2011 în Berlin: nu sunteţi victima nevinovată a risipei altora, voi aţi rupt Pactul de Stabilitate şi Creştere şi băncile voastre au împrumutat fără control şi au cumpărat bunuri cu risc ridicat, le-a spus verde-n faţă nemţilor. Aici a pronunţat şi o frază istorică în gura unui ministru polonez: “Mă tem mai puţin de puterea germană decât încep să mă tem de inactivitatea germană”. Direct şi fără echivoc.
Sikorski nu este tipicul ministru de Externe european, dar nu este singurul cu acest nou stil. Carl Bildt, polemicul ministru de Externe al Suediei, nu este printre cei care îşi muşcă limba sau se tem de controverse. Declaraţiile sale i-au cauzat grave probleme, de exemplu prin compararea intervenţiei ruseşti din Osetia de Sud cu anexarea nazistă a Regiunii Sudete sau prin a spune că Israelul reprezintă un pericol.
Direct şi fără ocolişuri
Lăsând la o parte controversa, Sikorski şi Bildt au un stil asemănător, direct şi fără ocolişuri, în Consiliul de Afaceri Externe, organismul care îi reuneşte pe miniştrii de Externe din toată UE, cu tânărul ministru finlandez, Alexander Stubb, autor de numeroase articole, blogger şi utilizator al Twitter, care participă activ la dezbateri politice naţionale şi europene (de exemplu apără, împotriva majorităţii din ţara sa, integrarea Finlandei în NATO). Sau cu bulgarul Nikolai Mladenov, activ în mod deosebit în Orientul Mijlociu.
De dreapta şi relativ tineri, formaţi în medii anglofone, fără trecut diplomatic, lucrând împreună, renunţând la traducere pentru a comunica mai bine, aceşti miniştri dau formă unei noi politici externe europene. Cu discursuri incisive şi activitate pe reţelele sociale, alianţe anterioare reuniunilor şi contacte sporite cu organizaţiile think tank şi formatorii de opinie, căutând complicitatea instituţiilor coumune dar fără să se teamă de o confruntare cu ele, impactul pe care îl au asupra politicii externe a UE este mai mare decât ar trebui să se aştepte în funcţie de greutatea statelor lor. În acelaşi timp, chiar de asta este vorba, a-şi trage spuza pe turtă.
Strategia poloneză este paradigmatică şi nu doar prin rolul activ al ministrului său în faţa opiniilor publice ale altor ţări. În contextul preşedinţiei sale europene în a doua jumătate a lui 2011, Varşovia şi-a multiplicat sprijinul pentru centrele de relaţii internaţionale poloneze şi a subvenţionat zeci de acte în toată Uniunea, cu obiectivul de a pune priorităţile poloneze în centrul discuţiilor de la Bruxelles şi în capitalele naţionale.
Polonia pariază pe un minister cu o importantă unitate de analiză, care în prezent numără cu de cinci ori mai mult personal decât cea a Spaniei şi prevede să o dubleze anul viitor. Idei, propuneri şi participare la o gândire europeană care transcende negocierile între guverne, ocupă un loc central în strategia Varşoviei.
Fără teamă de confruntare
Criza actuală subliniază interdependenţa în creştere între statele membre ale UE; să se trateze unele pe celelalte cu acelaşi limbaj şi forme care se utilizau în diplomaţia tradiţională şi să se comporte în UE ca în orice negociere internaţională clasică, nu mai poate fi eficace.
Limbajul diplomatic care triumfă în Europa, singurul care poate ţine piept faptelor consumate şi direcţiei celor trei mari (Germania, Franţa şi Marea Britanie) nu se limitează la cercurile interguvernamentale din Bruxelles, la summituri şi ambasade. Este un stil direct şi fără teamă de confruntarea ideilor, care nu mai înţelege diplomaţia ca pe un interschimb de interese stabilite în capitalele naţionale. Politica externă europeană se transformă într-un exerciţiu comun de analiză, creare de opinii şi poziţii.
Nu este suficient să se enunţe propria poziţie şi să se pornească în negocierea ei. A concepe şi argumenta ideile într-un spaţiu european al opiniei, în faţa guvernelor, presei, analiştilor şi cetăţenilor din alte state, în colaborare atât cu alte diplomaţii cât şi cu actori sociali, economici şi mediatici, sunt astăzi sarcini fundamentale ale miniştrilor de Externe. Cei care au înţeles asta, începând cu Polonia, se găsesc în inima noii politici externe a UE.
