Se întâmplă rar, chiar şi în Spania, ca Parlamentul să dezbată cauzele şi obiectivele Războiului Succesiunii Spaniole, iniţiat ca luptă privind echilibrul de putere în Europa de la începutul secolului al XVIII-lea. Nu a fost un război de secesiune – le-au argumentat parlamentari ai Guvernului spaniol omologilor catalani săptămâna aceasta – chiar dacă, la finalul ostilităţilor, Catalonia, care pariase pe partea învinsă, a pierdut atribuţiile de autoguvernare. Istoria este permanent vie în Spania.

Artur Mas, preşedintele guvernului din Catalonia (Generalitat), s-a întors fără nimic de la reuniunea organizată la Madrid – eşuând în totalitate în încercarea de a negocia un nou pact fiscal cu premierul spaniol Mariano Rajoy. În mod inevitabil, Artur Mas a declarat că a fost pierdută o “oportunitate istorică” de a se garanta că regiunea Catalonia încă poate avea un loc confortabil într-o Spanie plurinaţională.

Miza: supravieţuirea statului-naţiune spaniol

După ce a revenit în parlamentul regional de la Barcelona, Artur Mas a convocat un scrutin anticipat care cu siguranţă va deveni un referendum pentru desprinderea Cataloniei de Spania şi – pe fondul insuficientei atenţii a Madridului – Barcelona s-a pronunţat în favoarea unui plebiscit privind dreptul la autodeterminare al Cataloniei. Este o criză constituţională de amploare, a cărei miză este supravieţuirea statului-naţiune spaniol în actualele graniţe; această situaţie intervine pe fondul problemelor din zona euro şi a crizei fiscale.

Argumentele acestei dispute de familie deja sunt confuze şi adesea tendenţioase, dar, în contextul în care politicile de tip identitar încep să acopere dezbaterea de idei, tind să devină viscerale. Cu toate acestea, Artur Mas este puţin probabil un avangardist al separatismului revoluţionar.

Până acum, Artur Mas părea a fi un naţionalist în sensul clasic din cadrul coaliţiei Convergència i Unió (CiU), un politician reprezentativ pentru burghezia catalană şi pentru tradiţionalele valori mercantile prudente. Formaţiunea CiU a dominat scena politică din Catalonia după reinstaurarea autonomiei la sfârşitul dictaturii lui Franco, spre finalul anilor 1970, şi este reprezentativă pentru atitudinea catalană de ambiguitate filosofică faţă de independenţă, iar, la nivelul Spaniei, pentru abordarea politică bipolară, având, alternativ, alianţe cu partide de stânga şi de dreapta de la Madrid.

Artur Mas a ajuns la putere, la fel ca Marioano Rajoy, din a treia încercare, în 2010. Iniţial tehnocrat, Artur Mas a fost ales în funcţie cu promisiunea de a obţine un acord bugetar sigur cu Madridul. În principal, Guvernul catalan doreşte să aibă dreptul de a colecta propriile taxe, lucru care se întâmplă deja în Ţara Bascilor. Având ca principiu de bază autonomia fiscală, bascii au reuşit să relanseze economia muribundă şi învechită, transformând-o într-o forţă care propulsează cea mai prosperă regiune din Spania. În schimb, Catalonia a scăzut în clasamentul bunăstării.

În căutarea concesiilor fiscale

Cu o economie de mărimea Portugaliei, Catalonia a acumulat cea mai mare datorie dintre regiunile spaniole. Oficialii catalani şi economiştii susţin că economia ar reintra în solvenţă dacă ar avea condiţii similare cu cele ale bascilor, care transferă autorităţilor fiscale centrale un cuantum de zece ori mai mic pe cap de locuitor. Catalonia, afirmă ei, predă Madridului aproximativ 18 miliarde de euro pe an – sau 9% din profitul economic – un cuantum care depăşeşte necesarul stabilit în cadrul principiului transferului echitabil către regiunile sărace, limitat, în multe sisteme federale, la jumătatea acelui nivel.

Astfel, în timp ce lansează un marş forţat spre independenţă, Artur Mas se găseşte în situaţia umilă de a cere concesii fiscale de 5 miliarde de euro din partea lui Mariano Rajoy. Dacă disputa ar ţine doar de bani, liderul catalan cu maxilarul hotărât ar părea puţin cam naiv. Dar sentimentele separatiste pe care el încearcă acum să le canalizeze începuseră să se accentueze cu mult înainte de izbucnirea crizei financiare.

Perspectiva atrăgătoare a independenţei devenise curentul politic principal după ce Curtea Constituţională de la Madrid blocase propunerile de sporire a autonomiei catalane lansate de guvernul regional socialist în 2006 şi susţinute de parlamentele catalan şi spaniol. Strategia acordului fiscal propus de Artur Mas, pe care Guvernul de centru-dreapta al lui Mariano Rajoy nu ar accepta-o niciodată, pare acum o rampă tactică pentru lansarea unei ample mişcări în favoarea independenţei. Amploarea mişcării a fost dezvăluită unei Spanii luată prin surprindere cu ocazia Zilei Cataloniei (Diada – comemorarea anuală a înfrângerii catalane din 1714), când peste un milion de activişti separatişti au ieşit pe străzile din Barcelona. Dar Artur Mas conduce sau urmează această mişcare esenţială?

Un catolic sobru, disciplinat şi devotat, Artur Mas, în vârstă de 56 de ani, a studiat la Liceul Francez din Barcelona – deprinzând gustul poemelor simboliste şi limbajul sofisticat -, după care s-a pregătit pentru a deveni economist. Nu s-a remarcat prin activităţi împotriva regimului Franco, devenind membru al CiU în 1987 şi fiind considerat destul de rapid drept succesorul lui Jordi Pujol, preşedintele regiunii Catalonia în perioada 1980-2003. Jordi Pujol este la originea “catalanismului”, mişcare care, spre deosebire de separatism, încerca să dezvolte cultura catalană, limba regională şi identitatea istorică, în cadrul frontierelor statului spaniol.

Pe propriul drum

Distrugerea prin pârghiile constituţionale a proiectului de modificare a statutului de autonomie l-a convins pe Artur Mas, la fel ca şi pe Jordi Pujol, mentorul său, că regiunea Catalonia trebuie să meargă pe propriul drum.

Artur Mas a dorit mereu independenţa, dar decizia Curţii Constituţionale de eliminare a cuvântului 'natiune' din statut a fost ultima picătură”, explică Edward Hugh, economist şi rezident în Catalonia. “Propunerea lui privind pactul fiscal a fost doar o modalitate de raliere a sprijinului unor largi segmente ale populaţiei. Apoi a urmat mitingul de Ziua Cataloniei şi descoperirea că o mare parte a populaţiei nu se afla în spatele, ci înaintea sa. Cred că în acel moment a făcut saltul – Artur Mas vede istoria în faţa sa şi doreşte să o prindă”.

Mariano Rajoy va face totul pentru a se asigura că Artur Mas nu va reuşi. Vicepremierul Soraya Sáenz de Santamaría a avertizat joi că doar statul spaniol are dreptul legal de a convoca un referendum. “Nu doar că există instrumente legale şi instituţionale pentru a opri organizarea unui referendum, există şi un guvern care doreşte să le folosească”, a spus ea pe un ton ameninţător.

Fără îndoială că istoria va influenţa într-o anumită măsură rezultatul. “Liderii politici sunt oameni care interpretează sensul oricărui eveniment istoric şi este sarcina guvernului să nu închidă uşile în faţa dorinţei poporului”, a declarat Artur Mas la învestirea sa în funcţie.