Alegeți o limbă
Astăzi, în momentul în care flamanzii şi valonii vorbesc de a ridica graniţe, dacă nu chiar ziduri între ei, şi în care grupuri etnice sunt expulzate cu avioanele de pe teritoriul francez, ce imagine de sine dă Europa lumii ?
Criza politică, identitară şi în primul rând morală prin care trece Belgia este ea o nouă "anecdotă belgiană", o excepţie tragi-comică secundară, sau reflectă o criză europeană mai generală şi mai gravă, iar regatul Belgiei este expresia ei cea mai extremă ?
Statutul special al Washington-ului DC în Statele Unite are sens în cadrul sistemului federal american. Dar Bruxelles poate rămâne capitala Uniunii dacă încetează să mai fie capitala unui stat membru al Uniunii ?
În Italia, se obişnuieşte să se spună că naţiunea italiană, în o sută cincizeci de ani de istorie, încă nu a reuşit să se doteze cu un stat demn de acest nume. În Belgia oare Statul, înfiinţat în 1830 prin voinţa unei elite valone cu sprijinul Franţei lui Ludovic-Filip, să fie cel care a eşuat în încercarea sa de a crea o naţiune, în ciuda stabilităţii monarhiei, a imperiului colonial... şi a fotbalului ?
Belgienii, ca şi irakienii
"Între flamanzi şi valoni, există tot atâtea asemănări cât între eschimoşi şi musulmani..." Când ascultăm acum la televiziunea franceză unele comentarii extreme ale unor flamanzi, şi acum şi ale unor valoni, asupra unităţii naţiunii belgiene, nu putem decât să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu identitatea europeană, şi ce se poate face încă pentru a salva Belgia. Belgienii şi irakienii sunt acum uniţi într-o incapacitate comună de a forma un guvern de unitate naţională de mai multe luni de zile. Situaţia este desigur mult mai disperată în Irak, din cauza violenţei, dar poate fundamental şi mai gravă în Belgia, în termeni de identitate naţională? Naţiunea este un referendum de zi cu zi, a spus Ernest Renan. Dacă, zi după zi, referendumul este negativ, un divorţ devine ineluctabil.
Nu mai este momentul de a reveni asupra cauzelor bine cunoscute a acestei situaţii. Aroganţa iresponsabilă a unora, umilirea altora, inversarea complexelor de superioritate şi inferioritate între cele două comunităţi, complexitatea problemei Bruxelles, "trădarea" politicienilor, care fără un suficient simţ al statului, nu pot "revigora" naţiunea... Totul a fost spus. Şi dacă locuitorii săi nu se mai autodefinesc ca fiind belgieni, Belgia este moartă.
Criză belgiană şi criză europeană se alimentează una pe cealaltă într-o dialectică negativă care duce la blocaj. De fapt, Europa are tot atât de multă nevoie de Belgia cât Belgia de Europa. Oare depresia europeană cuprinde Belgia sau implozia Belgiei ameninţă Uniunea Europeană ? Oare undele negative de la Bruxelles iradiază Europa ? Posibilitatea înfiinţării unei Republici Flandra şi unei Republici Valonia ar fi o încurajare puternică pentru Catalonia şi Scoţia...
Un Babel arhitectural pentru Bruxelles
Un univers mental şi politic este tradus în termeni de arhitectură. Marele arhitect francez Christian de Portzamparc a fost însărcinat cu recrearea unui nou cartier în jurul Rue de la Loi (Strada Legii) la Bruxelles, care să exprime încrederea şi speranţa Europei în viitorul şi instituţiile sale. Misiunea pare să fi devenit imposibilă astăzi. Fiecare ţară exercită presiuni pentru a avea cartierul şi arhitectura sa proprie. Aceasta nu este o Europă care priveşte spre viitor cu un proiect ambiţios şi unit, ci naţiunile europene care îşi sărbătoresc trecutul într-o metropolă care îşi pune întrebări despre propriul ei viitor. Nu riscăm astfel a crea echivalentul arhitectural al unui turn Babel contemporan ? În termeni de imagine şi realitate, dorinţa sau resemnarea la divorţ a Belgiei este dezastruoasă pentru Europa. Europa diminuată de astăzi nu poate fi suficientă pentru a oferi belgienilor dorinţa şi plăcerea de a trăi împreună. Dar flamanzi şi valoni, indiferent de soarta lor de mâine, trebuie să rămână europeni, adică cetăţeni deschişi şi respectuoşi faţă de celălalt. Dacă există încă belgieni, ei trebuie să-şi facă auzite glasurile, şi repede, pentru Belgia şi pentru Europa.
Văzut din Praga
Iarăşi pe lângă
"Încă o preşedinţie ratată şi în continuă euroignoranţă", Respekt rezumă astfel eşecul preşedinţiei belgiene a UE, legate de demisia din postul de "pre-formator" al guvernului a liderului socialist francofon Elio di Rupo. "Este evident că rolul politic şi diplomatic ca şi prestigiul preşedinţiei s-a dus", observă săptămânalul ceh, care reaminteşte de asemenea eşecul preşedinţiei cehe (ianuarie-iunie 2009), în timpul căreia guvernul de la Praga a demisionat, victimă a unei inversări de alianţe. "Preşedinţia UE nu mai are decât un rol reprezentativ", scrie revista, potrivit căreia noile funcţii de "preşedinte al Consiliului Uniunii" şi de "Înalt reprezentant pentru Afaceri Externe", create de Tratatul de la Lisabona, nu interesează ziarele cele mai serioase, precum Financial Times sau Frankfurter Allgemeine Zeitung. Astfel, rezumă Respekt, "Asistăm nu la victoria euroscepticilor, ci la cea a euroignoranţei".
