Valul de refugiaţi care se revarsă asupra Suediei este mai puţin important decât prevăzuse Oficiul pentru Migraţii. Aproape 45 000 de persoane din lumea întreagă ar fi cerut azil în Suedia anul acesta – cu 9 000 mai puţin decât era prevăzut. Chiar previziunile pentru anul următor au fost reduse la 48 000, însemnând cu 3 000 de persoane mai puţin.

Această diminuare a numărului de refugiaţi ar fi fost o veste bună dacă era rezultatul unei lumi mai pacifice, mai democratice. Or, originea acestor date statistice pare mai degrabă să se găsească în înăsprirea controalelor la frontiere din partea UE. Mai ales între Grecia şi Turcia.

În acest moment, aproape 1,8 milioane de refugiaţi sirieni trăiesc în ţări vecine cu Siria

Situaţia refugiaţilor sirieni pare în mod special dezastruoasă. António Guterres, Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi a calificat-o drept cea mai rea criză umanitară pe care lumea a cunoscut-o de la genocidul ruandez. În acest moment, aproape 1,8 milioane de refugiaţi sirieni trăiesc în ţări vecine cu Siria, precum Liban, Iordania, Turcia şi Irak.

Tabăra de refugiaţi din Zaatari, în Iordania, care şi-a deschis porţile la începutul lunii iulie a anului trecut, ar număra astăzi peste 144 000 de rezidenţi, ceea ce o transformă în al patrulea oraş din Iordania.

Intenţii, nu şi acţiune

Refugiaţii sunt deseori primiţi cu generozitate şi compasiune. Dar cu cât durează mai mult conflictul, cu atât presiunea va fi puternică asupra ţărilor vecine cu Siria. Într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, António Guterres aminteşte că fluxul masiv al refugiaţilor în regiune nu riscă doar să antreneze o criză umanitară, ci şi să devină o ameninţare mondială pentru pace şi securitate.

Şi ce face Europa? Pentru moment, puţine lucruri.

Nu din cauză că ar lipsi bunele intenţii. Toate ţările membre ale UE s-au angajat să urmeze Convenţia de la Geneva, care protejează indivizii care fug de război şi persecutări. În iunie, Parlamentul European a adoptat mai multe măsuri care prevăd un regim de azil comun şi care ar trebui să intre în vigoare în toamna lui 2015. Să sperăm că el va însemna, până la urmă, o ameliorare a primirii refugiaţilor, mai ales în planul securităţii juridice.

Uniunea Europeană posedă chiar un cadru reglementar comun pentru gestionarea crizelor umanitare de mare amploare – astfel, UE a adoptat, în 2001, după războiul din fosta Iugoslavie, o legislaţie care permite oferirea unei protecţii temporare în caz de flux masiv al persoanelor deplasate.

O simplificare necesară

Problema este că refugiaţii care doresc să ceară azil trebuie să o facă la faţa locului, în interiorul frontierelor europene. Or, persoanele hotărâte să ceară azil sunt blocate la frontieră.

La începutul anilor 2000, mai exista o oarecare posibilitate de a intra. Mai multe ţări europene permiteau să se lanseze proceduri de azil din ambasadele respective. Aceste căi fiind acum închise, refugiaţii nu pot intra decât penetrând clandestin în Uniune.

“N-au fost mulţi cei care au ridicat mâna” când ÎCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi – a făcut apel la ţările membre ale UE

Cu siguranţă, o parte dintre ei reuşesc să treacă frontiera – dar sunt relativ puţini. Până în prezent, UE a primit în jur de 43 000 de refugiaţi din Siria. Iar marţi [30 iulie], în paginile [cotidianului suedez] Dagens Nyheter, comisarul european [pentru Afaceri interne] Cecilia Malmström îşi exprima neliniştea în privinţa zelului scăzut al statelor membre de a primi mai mulţi refugiaţi. “N-au fost mulţi cei care au ridicat mâna” când ÎCR – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi – a făcut apel la ţările membre ale UE, acum câteva săptămâni, pentru a primi 12 000 de refugiaţi provenind din taberele ţărilor vecine cu Siria, explică ea.

Este timpul ca liderii europeni să-şi revizuiască modul de gândire. Dacă motivele umanitare nu sunt suficiente, poate că perspectiva unei exacerbări a tensiunilor în Orientul Mijlociu le poate întări angajamentul.

Ar fi bine să simplificăm intrarea legală în UE – de exemplu permiţând ambasadelor să dea vize umanitare, astfel încât refugiaţii să-şi poată expune direct motivele cererii lor de azil.

UE trebuie să gestioneze în mod colectiv responsabilitatea sa faţă de refugiaţii sirieni. Dacă nu astăzi, când aproape două milioane de persoane originare dintr-o ţară apropiată de Europa şi-au părăsit domiciliul, atunci când?