Londra trânteşte uşa în nas lumii

Opriţi pământul, Marea Britanie vrea să coboare. Jocurile Olimpice din 2012 au fost o frumoasă sărbătorire a diversităţii. Londra a fost pe atunci o estradă internaţională fără egal. Eroii britanici ai Jocurilor - atleţi precum Mo Farah şi Jessica Ennis - au fost simbolul unei identităţi britanice reînnoite, bazate pe deschidere. Lucrurile s-au schimbat de atunci.

Un an mai târziu, politica britanică a ferecat toate chepengurile. Mesajul trimis străinilor este totodată simplu şi deprimant: rămâneţi la voi acasă. Conservatorii lui David Cameron promit un referendum care ar putea conduce la o ruptură a Marii Britanii de Europa. A fost o vreme când tot ei propuneau o alternativă: a renunţa la Europa, da, dar pentru a se întoarce către lume. Nu mai este cazul astăzi. Astăzi se ridică baricade împotriva a tot ceea ce poate veni. [[Turişti, studenţi, şefi de întreprinderi - toţi sunt consideraţi a fi potenţiali imigranţi ilegali]].

Paranoia ambiantă

Acum câtva timp, ministerul de Interne [Home Office], serviciul responsabil cu controlul la frontiere, a scos la iveală populismul care inspiră politica guvernului. Camioane împodobite cu panouri publicitare au fost trimise să cutreiere cartierele multietnice din Londra. Mesajul? Clandestinii trebuie să "plece înapoi la ei acasă sau vor fi arestaţi". Liberal-democraţii, partidul junior al coaliţiei lui David Cameron, a denunţat o iniţiativă pe care o considera de prost gust şi insultătoare. Imperturbabil, biroul primului ministru a dat de veste că această campanie ar putea fi chiar extinsă la nivelul întregii ţări.

Home Office plănuieşte de asemenea să ceară vizitatorilor veniţi din ţările cu risc ridicat să plătească un depozit în numerar de 3000 de lire sterline (aproximativ 3485 de euro) pentru a putea intra în Marea Britanie. Scopul este de a preveni orice "prelungire nejustificată a şederii" şi de a compensa costurile unui eventual tratament medical al vizitatorului. Ţările aflat sub incidenţa măsurii sunt India, Nigeria, Kenya, Pakistan, Sri Lanka şi Bangladesh. Evident ţările cu majoritate "albă" precum Statele Unite ale Americii, Canada, Australia şi Noua Zeelandă nu sunt vizate.

Mai recent, guvernul a promis să limiteze accesul românilor şi bulgarilor. Cetăţenii din aceste state membre ale UE vor fi liberi să circule pretutindeni în Uniune începând de anul viitor, când aceste măsuri restrictive vor lua sfârşit. Ziarele de scandal britanice sunt deja pline de poveşti îngrozitoare despre hoardele de "turişti sociali". Şi nu contează faptele, şi anume că migranţii apelează mai puţin la serviciile sociale decât britanicii.

Guvernul se joacă de-a populismul. Primul ministru a renunţat la proiectul lui de căpătâi de odinioară, de a-i face pe toţi să participe la o "Big Society". Naţionaliştii din Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP) i-au copleşit pe conservatori prin dreapta. [[Stagnarea economică şi austeritatea bugetară au alimentat nemulţumirea opiniei publice]]. David Cameron odinioară îi califica pe simpatizanţii UKIP-ului drept "rasişti refulaţi". Astăzi le face ochi dulci.

Paranoia ambiantă este alimentată de grupuri de presiune, precum Migration Watch UK. Sir Andrew Green, fostul diplomat în fruntea acestui think-tank, flutură un studiu care atestă că "britanicii albi" (termenul îi aparţine lui Sir Andrew) ar putea ajunge să fie minoritari în a doua jumătate a acestui secol.

Ceea la ce unii oameni răspund pe şleau: "Şi ce dacă?" Atunci când Mo Farah şi Jessica Ennis - unul din Somalia, cealaltă jumătate caraibiană - au fost întâmpinaţi cu ovaţii, am fost tentaţi să presupunem că a lor culoare de piele nu mai era un marker al identităţii naţionale în Marea Britanie. Nu-mi amintesc să fi auzit pe cineva numindu-i "britanici de culoare" atunci când şi-au primit medaliile de aur. Dar se pare că din păcate astfel de succese nu ştirbesc cu nimic xenofobia de mahala în comitatele din jurul Londrei.

Marea Britanie are cu adevărat nevoie de o politică inteligentă şi eficientă în materie de imigraţie. Oamenii vor să vadă că sistemul este echitabil, eficient şi că face ce poate pentru a asigura tihna populaţiei locale. Ultimul guvernul laburist a subestimat serios amploarea valurilor de imigraţie din fostele ţări comuniste după aderarea lor la UE. Acea politică de deschidere, combinată cu laxismul administraţiei, a contribuit la propagarea impresiei unei creşteri vertiginoase a imigraţiei.

300 000 de dosare în aşteptare

Pentru guvernul actual, totuşi, cruciada morală şi răbufnirile populiste nu mai sunt decât o modalitate de a oculta propriul său eşec de a stăpâni sistemul. Fără a mai pune la socoteală că este mult mai uşor să dai vina pe imigranţi cum că ar fura locurile de muncă, decât de a rezolva cu adevărat problemele sistemului de învăţământ, care produce atât de mulţi tineri lipsiţi de motivaţie şi necalificaţi.

Abia cu câteva zile în urmă, o comisie parlamentară recunoştea că numărătoarea oficială a migranţilor era bazată pe "speculaţii". Ceea ce nu este surprinzător, ştiind că nimeni nu verifică paşapoartele sau vizele vizitatorilor care pleacă înapoi. Potrivit acestor conjecturi, imigraţia netă ar fi în scădere. Este probabil adevărat. Dar această scădere este în mare parte rezultatul măsurilor drastice de limitare a numărului de studenţi străini.

Ţări precum Canada, SUA şi Australia nu pun la socoteală studenţii ca migranţi permanenţi, pentru simplul motiv că majoritatea dintre ei se întorc acasă după studii. Între timp, regimul de vize britanic şi-a atins limitele, controlul intrărilor la aeroportul Heathrow (Londra) este un talmeş-balmeş şi 300 000 de dosare de cereri de azil şi de imigraţie sunt în aşteptare.

Obiectivul oficial de a reduce imigraţia netă la doar câteva zeci de mii de migranţi este contradictoriu. Acesta presupune că numărul de candidaţi pentru imigraţie venind din Brazilia sau din SUA ar trebui să fluctueze în funcţie de plecările pensionarilor britanici către meleagurile însorite ale Spaniei. Şi dacă instalatorii polonezi se întorc la ei acasă, Marea Britanie va putea accepta mai mulţi ingineri indieni - şi viceversa.

Asemenea inepţii ascund un pericol mult mai mare. Marea Britanie a fost altădată campioana unui sistem liberal şi internaţional bazat pe deschidere. Astăzi, ea se înfăţişează ochilor lumii pe post de victimă înăcrită. Iniţiativele menite să extragă ţara din Europa şi să bareze calea migranţilor dovedesc declinul încrederii naţionale. Consecinţele asupra economiei ar fi devastatoare. De ce un şef de întreprindere cu capul pe umeri, fie că este originar din China, India sau din Brazilia, ar investi într-o ţară care îi refuză accesul la UE şi dă de ştiut compatrioţilor lui că sunt nedoriţi pe teritoriul său?

Pământul nu se va opri chit că Marea Britanie este pe cale să coboare.

Citiţi articolele precedente:
Durerea de cap a Maltei din cauza imigranţilor
Problemele integrării, modelul suedez