Puţini oameni cunosc mediul securităţii Nordului Îndepărtat precum deputatul estonian Tarmo Kouts. În calitate de ofiţer în marina comercială sovietică în anii 1970, dl Kouts a transportat lemn prin Marea Kara şi Marea Barents spre Europa.

După ce Estonia şi-a dobândit independenţa, el a contribuit la construirea forţelor sale armate, şi a fost ridicat la rangul de vice-amiral, înainte de a intra în politică. În 2007, el citea rapoarte în timp ce un submarin rusesc a înfipt un steag de titan pe fundul mării, sub Polul Nord.

"Această operaţiune a fost un mesaj de la ruşi. Ei au spus: 'Suntem aici. Suntem primii şi ne aparţine'. Când este vorba despre Oceanul Arctic, ei au o capacitate navală destul de semnificativă în Murmansk şi în multe alte puncte în apele arctice", a spus acesta.

Crearea Pactului nordic

Nefiind originar dintr-una din ţările nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia – dl Kouts susţine totuşi o iniţiativă din partea celor cinci state de a face front comun, ca reacţie la topirea calotelor glaciare şi la cursa care va urma pentru noile resurse minerale şi rute comerciale. Pactul nordic a fost conceput de miniştrii de externe la o reuniune în Reykjavik în noiembrie şi urmează să fie discutat din nou la Helsinki în aprilie.

Schema de bază ar fi Raportul Stoltenberg, o listă de propuneri prezentate în 2009 de către Thorvald Stoltenberg, fostul ministru de externe şi de apărare al Norvegiei, ministru al apărării şi tată al actualului ei prim-ministru. Raportul propune, printre alte măsuri: crearea unor unităţi de intervenţie militare şi civile pentru regiunile instabile; o unitate amfibie comună; o unitate de reacţie la dezastre; o forţă comună de pază de coastă; sisteme comune de apărare informatică; supraveghere aeriană comună, maritimă şi prin satelit; cooperarea privind guvernarea Arcticii; precum şi o unitate de anchetă asupra crimelor de război.

Raportul include de asemenea punerea în comun a serviciilor consulare în locurile unde cele cinci ţări nu au fiecare misiuni şi adaugă, într-un ecou al articolului 5 NATO "unul pentru toţi şi toţi pentru unul", că : "ţările ar putea clarifica în mod oficial cum s-ar răspunde dacă o ţară nordică ar fi supusă unor atacuri externe sau unei presiuni nejustificate".

Dl. Stoltenberg spune că planul său este o reacţie faţă de schimbările geopolitice majore. "Astăzi nu putem satisface singuri nevoia de căutare şi salvare în Arctica. Pe latura militară, preţul înaltei tehnologii creşte atât de rapid încât fie cooperăm fie privim neputincioşi degradarea sistemelor noastre de apărare. Dacă nu cooperăm, în 20 de ani s-ar putea să nu mai fie în Europa decât patru ţări cu sisteme de apărare credibile – Rusia, Germania, Franţa şi Marea Britanie".

El explică de ce o uniune nordică este "naturală". "Este o chestiune de geografie, cultură, valori. Vorbim aceeaşi limbă. Ne simţim mai apropiaţi unii de alţii decât majoritatea celorlalte popoare". "Există deja o foarte bună cooperare între serviciile de informaţii din ţările nordice". Dl Stoltenberg adaugă că, deşi Finlanda şi Suedia nu sunt membri NATO, există deja în mod tacit o solidaritate de tip NATO între cele cinci ţări.

Noi structuri europene de apărare

Proiectul Stoltenberg oglindeşte de asemenea evoluţiile care au loc la nivelul UE. Serviciul european pentru acţiune externă încearcă de la lansarea sa, în 1 decembrie, să coordoneze mai bine politica externă a UE. Comisia Europeană va sublinia în 2011 într-un "Raport asupra cetăţeniei" cum trebuie să ajute cetăţenii UE consulatele statelor membre, dacă ţările lor nu au misiuni în zonă, şi va face un apel pentru o "împărţire a sarcinilor" consulare pe timp de criză.

Polonia, în timpul preşedinţiei ei a UE în 2011, va trebui să activeze o clauză de cooperare în domeniul apărării din cadrul Tratatului de la Lisabona. Prim-ministrul britanic David Cameron va găzdui în 19 ianuarie o întâlnire a liderilor statelor nordice şi baltice pentru a discuta aspectele legate de energie în Nordul Îndepărtat.

La rândul său, ministrul finlandez de externe, Alexander Stubb, consideră că un proiect de tip Stoltenberg ar putea deschide calea pentru noi structuri de apărare a UE. El a adăugat că nu există nicio "goană după aur" în Arctica "pentru moment" şi că sunt totuşi limite la rudenia nordică. "În chestiunile legate de politica UE priorităţile noastre variază, ceea ce se poate vedea în fiecare zi la Bruxelles. Nu există un bloc nordic în UE... Schimbăm idei şi împărţim informaţii, dar nu gândim neapărat la fel".

Articolul a apărut mai întâi în revista online a Consiliului Nordic / Consiliului Nordic de Miniştri, Analys Norden