Ar fi putut fi "coloana", sau ceea ce America Latină este pentru Statele Unite. Dar de câţiva ani, dialogul între Europa şi Africa s-a împotmolit. Politica de cooperare şi de distribuire de fonduri de ajutorare este un eşec în ciuda generozităţii de la Bruxelles, care a alocat aproape 10 miliarde de euro pentru perioada 2000 – 2013.

China şi India nu au întârziat să acopere acest gol : aceste ţări plac africanilor deoarece sunt eficiente în realizarea proiectelor, reacţionează prompt, lucrează la preţuri reduse şi nu au reticenţe în privinţa creditelor pe termen lung. Mai mult, contrar europenilor, aceste ţări nu se împiedică de discursuri asupra democraţiei, de luptă împotriva corupţiei, de respectarea drepturilor omului. Pe scurt, nu dau lecţii.

Astăzi însă, Europa se pare că a redescoperit importanţa Africii : în acest timp de criză economică, de creştere încetinită, de căutare generală de noi surse de energie şi de materii prime, ea nu poate ascunde că riscă să piardă continentul negru. Africa este un seif încărcat de materii prime : 10% din rezervele mondiale de petrol, 90% din cele de platină, de cobalt şi crom, 60% din rezervele de magneziu, 40% de aur, 30% de uraniu şi bauxită, 25% de titan. Fără a vorbi de enormul potenţial de dezvoltare, cu agricultura în frunte, dacă aceasta ar fi în sfârşit exploatată cum ar trebui.

Chinezii, aceşti noi colonizatori care împreună cu indienii s-au lansat în atacarea resurselor africane de care lumea industrializată şi ţările în dezvoltare au o foame insaţiabilă, au înţeles-o foarte bine şi de foartă multe vreme. Rusia lui Dimitri Medvedev, a înţeles la rându-i foarte bine acest lucru şi nu este o întâmplare că preşedintele rus a vizitat de curând câteva capitale africane, vizită finalizată cu semnarea unor contracte foarte importante: pentru achiziţia de uraniu şi de asemenea pentru a participa împreună cu Gazprom la un proiect vizând gazoductul transsaharian. Acesta ar trebui să se întindă pe 4300 km, pentru un cost de 15 miliarde de dolari, şi va transporta gaz din Nigeria până în Italia şi Spania. Pentru Europa, acest gazoduct ar trebui să fie de asemenea un mijloc de a-şi diversifica resursele de aprovizionare în faţa Rusiei. Cel puţin la nivel de intenţie pentru că, se pare, nu va fi cazul altfel.

Europa începe în sfârşit să înţeleagă că dacă altădată ea avea acces privilegiat la continentul african, de acum înainte este constrânsă să bată pasul pe loc. Asta pe lângă miile de neânţelegeri şi probleme de comunicare. Ce va face ea? Repornind, în mare parte, de la zero, şi de la construcţia de infrastructură pentru transporturi, acesta faimosă componentă ce lipseşte în toate strategiile de dezvoltare. Pentru a relua relaţiile cu Africa, cel puţin pe hârtie, nu ar putea fi o alegere mai potrivita. Finanţările şi intreprinderile europene care au abandonat, în mare parte continentul african, vor vor face ele? Conform opiniei lui Michel Demar, preşedinte al European International Contractor şi administrator delegat al unei societăţi de lucrări publice prezente în 40 de ţări (cândva prezentă de asemenea în Africa), va fi o sacră provocare : acolo ar fi "prea multe ingerinţe şi instabilitate politică, un context de mari dificultăţi de finanţare şi de penurie de resurse locale".