Siria este un infern pentru jurnalişti, constată Reporteri fără frontiere cu ocazia dispariţiei a doi jurnalişti suedezi. Dar nu este un infern doar pentru jurnalişti. În aceşti ultimi doi ani, peste 2,2 milioane de persoane au fugit de o Sirie în război.

Imaginile precum şi mărturiile sunt terifiante. Un infern. Răniţi, morţi. Oameni gazaţi, alţii care şi-au văzut membrii familei asasinaţi sau loviţi fără încetare.

Printre victimele numărate de la începutul violenţelor, în martie 2011, se găsesc peste 11 000 de copii. Potrivit unui raport britanic, cele mai multe victime au fost ucise de bombe sau de lovituri de obuz, 389 de copii au fost ucişi de lunetişti, 764 au fost executaţi şi peste o sută au fost torturaţi. Femei au fost agresate, violate, şi au servit drept scut uman.

Noi încercări îi aşteaptă deseori pe cei care reuşesc să fugă din ţară. Tabere de refugiaţi suprapopulate care duc lipsă de apă şi de hrană în ţările vecine: Turcia, Liban, Irak şi Iordania. Alţii încearcă să ajungă în Europa, deseori în Suedia, traversând Mediterana. Peripluri în care îşi pun viaţa în pericol pe ambarcaţiuni precare, aşa cum am văzut de multe ori în această toamnă. Mărturiile sunt îngrozitoare. Bărci pline ochi. Familii separate. Contrabandişti care jefuiesc şi brutalizează pasagerii.

40 000 de refugiaţi

Până acum, statele membre ale UE nu au primit decât puţin peste 40 000 de refugiaţi sirieni. Or, sunt tot mai numeroşi cei care îşi încearcă şansa în Europa. Cu ocazia unei vizite în Bulgaria, directorul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) a amintit că este esenţial ca ţările europene să nu îşi închidă frontierele şi să aducă ajutorul necesar [refugiaţilor].

Or, nu este ceea ce vedem. Departe de asta. Astfel, Grecia, Bulgaria şi Italia au respins ilegal cetăţeni sirieni. Când pasagerii unei ambarcaţiuni care începuse să se scufunde, după ce a fost mitraliată de armata libiană, au încercat să înştiinţeze echipajele de salvare în apele italiene, li s-a spus să anunţe mai bine Malta iar ajutoarele au avut nevoie de câteva ore în plus pentru a ajunge. Ar fi putut fi salvate 268 de vieţi.

UNHCR a anunţat că tabăra, având o capacitate de 250 de locuri, găzduia 700 de persoane

Când conducătorii UE s-au reunit în octombrie, politica migratorie era la ordinea zilei, la o zi de la teribilul naufragiu care tocmai se produsese în largul Lampedusei. Nu au fost capabili să se pună de acord asupra unui lucru: subiectul trebuia să fie dezbătut la următoarele lor întâlniri, în decembrie, apoi în iunie. Problema urgentă a mijloacelor de pus în practică pentru a salva vieţi şi a ameliora situaţia în tabere, de exemplu în Lampedusa, era amânată pentru o dată ulterioară. Or, situaţia este încă imposibilă la Lampedusa. În noiembrie, UNHCR a anunţat că tabăra, având o capacitate de 250 de locuri, găzduia 700 de persoane. Lucrurile sunt tărăgănate. În acest timp, refugiaţii nu pot lucra şi copiii nu merg la şcoală.

Puţine căi legale

Suedia fiind singurul stat membru al UE care le oferă permise de şedere permanentă, numeroşi sirieni îşi încearcă aici norocul. Mulţi sunt minori neînsoţiţi. Astăzi, refugiaţii au puţine căi legale pentru a merge în Suedia şi deseori nu au altă alegere decât să facă apel la călăuze ilegale.

În această săptămână, [cotidianul suedez] Svenska Dagbladet a publicat un reportaj despre o familie care reuşise să ajungă în Suedia cu o viză turistică dar care nu fusese autorizată să rămână aici. Cum era vorba de o viză austriacă – potrivit Regulamentului Dublin – trebuiau să fie expulzaţi în Austria, şi aici trebuia examinată cererea lor de azil. Au vrut să facă bine. Au făcut totul greşit.

Dacă nu li se dă imediat posibilitatea cetăţenilor sirieni să meargă în Suedia pe căi legale, (relativa) generozitate a Suediei riscă să le lase un gust cel puţin amar. În acest moment, conducătorii europeni ar trebui să ştie că este iluzoriu să dorească să supravegheze în mod eficient frontierele. De aceea este bine să le deschidem fără amânare, pentru a-i primi pe refugiaţii care fug de infernul sirian.