După alegerile britanice, marele subiect mare pentru lunile care vor să vină va fi un referendum privind menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Acesta maschează celălalt subiect major al acestui început de an, posibila ieşire a Greciei din zona euro în urma alegerilor legislative care au urcat Syriza la guvernare. În ambele cazuri, un punct comun: s-a vorbit mult de alegerile naţionale... mult mai mult decât de ultimele alegeri europene.

Alegerile legislative sau prezidenţiale sunt întotdeauna momente forte pentru cetăţenii unei ţări. Sunt importante şi din punct de vedere european, fiindcă apare (sau nu) un nou partid la masa Consiliului European, locul de întâlnire între reprezentanţii statelor. Ceea ce este cu atât mai important cu cât astăzi acolo, în Consiliu, se iau deciziile politice majore în Uniunea Europeană. Dar şi întrucât Comisia refuză să devină un guvern care să dea răspundere în faţa unei majorităţi în Parlamentul European.

Atunci când François Hollande a fost ales în Franţa, presa franceză titra că acesta "vrea să schimbe direcţia luată de Europa". La fel cu Alexis Tsipras, în Grecia. "Europa va fi obligată să se mişte", se putea citi. Uniunea Europeană de fapt se mişcă în cele din urmă, dar în ritmul lent al democraţiei internaţionale care necesită acordul tuturor. În final, nu a existat nicio revoluţie politică în Europa. Nici măcar atunci când Angela Merkel a fost realeasă.

Deci alegerile naţionale nu decid cu adevărat soarta Europei, dar dau în continuare această impresie cetăţenilor continentului. Ca şi cum s-ar întâmpla ceva care schimbă lucrurile. Mass-media a vorbit practic mai mult despre alegerile britanice şi greceşti decât despre alegerile europene de anul trecut. Iar publicul striga prezent. Prin vocile alegătorilor din altă ţară se exprima dorinţa de o Europă diferită. Cu marele avantaj că toată lumea punea în ea ce-i plăcea.

De exemplu în Franţa, victoria Syriza a fost sărbătorită de Frontul de Stânga în extrema stângă şi... de Frontul Naţional al Marinei Le Pen pentru extrema dreaptă. În ambele cazuri, fiecare spunea că "era o victorie a popoarelor europene asupra citadelei Bruxelles". Un pic ca în Irlanda în 2008, când alegătorii au respins Tratatul de la Lisabona, deşi nimeni nu a revendicat victoria popoarelor europene atunci când irlandezii au votat apoi în cele din urmă da.

Toate aceste bătălii politice prin procură sunt interesant de privit. Dar regretăm, de asemenea, că nu există o adevărată bătălie politică europeană. Fiindcă a discuta despre Europa doar dintr-o perspectivă naţională, aceasta nu este Europa. Democraţia europeană nu se poate mulţumi doar cu douăzeci şi opt de discuţii naţionale, desfăşurate, în plus, de-a lungul mai multor ani. Pare corect ca britanicii să decidă ei-înşişi dacă încă mai doresc să se afle în aventura europeană (deşi ciudat de mulţi au fost cei care au refuzat din avans această alegere pentru scoţieni).

Ca grecii să decidă că Europa trebuie să fie mai socială sau ca nemţii să decidă că drumul cel bun este austeritatea, acestea nu înseamnă democraţie. Ar fi mult mai simplu ca alegătorii din toate ţările noastre să decidă acest lucru cu ocazia alegerilor europene. În schimb, acceptăm să se decidă asupra viitorului nostru în spatele uşilor închise, în discuţiile Consiliului European, între reprezentanţii noştri, desigur aleşi, dar fără mandat precis asupra a ceea ce Europa trebuie să conducă în materie de politică. Nu am accepta aşa ceva la nivel naţional sau local.

Sub pretextul respectării suveranităţilor naţionale, UE refuză să exercite pe deplin suveranitatea europeană. Dar astfel, nu respectăm nici voinţa cetăţenilor din fiecare stat membru. Suveranitatea naţională nu este aşadar nici ea respectată: François Hollande a lăsat să se creadă că va renegocia tratatul bugetar în 2012. Nu s-a întâmplat fiindcă Franţa nu este în Consiliul European decât un stat la acelaşi nivel cu celelalte iar tratatul bugetar este în mod necesar rezultatul unui compromis. Alegerea sa schimba 1/28 din situaţie, nimic mai mult.

Dar să presupunem că totul s-a schimbat în Europa odată cu urcarea la putere a Syriza: cum ar fi fost democratic pentru cetăţenii europeni din alte ţări? Noi acceptăm ca alegerile naţionale să decidă soarta unei ţări. Ar fi momentul să facem aidoma cu UE pentru subiectele europene. Soarta noastră comună nu trebuie să depindă de anumiţi cetăţeni naţionali, ci de toţi cetăţenii europeni.