Suntem la începutul unui proiect paneuropean care ţinteşte colectarea de date pentru a ne ajuta să înţelegem fenomenul – cine, unde, când, cum şi de ce această migraţie a tinerilor din Sudul Europei, care îşi părăsesc, cel puţin temporar, ţările.

Studiul, care a adunat mii de poveşti din din Portugalia, Grecia, Italia şi Spania arată că:

  • Sursele oficiale (precum institutele naţionale şi europene de statistică) subestimează numărul real de tineri imigranţi care părăsesc Sudul Europei: aproape jumătate dintre ei nu sunt înregistraţi în ţările de destinaţie;

  • Principalele motive pentru migraţie sunt slujbele, ambiţiile personale sau educaţia;

  • Cei mai mulţi migranţi doresc să se întoarcă în ţările de origine, dar nu ştiu când vor fi capabili să o facă.

Am vrut să analizăm starea actuală a acestui fenomen şi să descriem o generaţie care preţuieşte realizările din istoria recentă – libertatea de mişcare, programul Erasmus, internetul şi studierea limbilor străine. Această generaţie întruchipează, poate împotriva voinţei sale, visul unui singur popor european.

Aşa că ne-am gândit să dăm o voce acestor europeni şi să arătăm limitele cifrelor oficiale.

Datele privind fluxurile migratorii nu sunt exhaustive. Institutul de Statistică Elen nu a înregistrat niciodată fluxurile de imigraţie, ceea ce înseamnă că Grecia cunoaşte exodul fără să-i cunoască dimensiunea. Autorităţile din Spania, Portugalia şi Italia subestimează substanţial fluxurile lor migratorii din cauza datelor fragmentate sau parţiale care nu îi iau în considerare pe cei care nu se înregistrează în străinătate.

Poveşti despre viaţă

Am decis să creăm un chestionar online, disponibil în mai multe limbi şi să îl promovăm în fiecare din cele patru ţări implicate prin intermediul unui organism de presă. Datele obţinute – bazate pe peste 1 200 de poveşti colectate din septembrie în decembrie 2014 – vorbesc despre viaţa, experienţele şi visurile generaţiei europene.

Dar mai presus de orice, aceste date arată că tinerii imigranţi din Sudul Europei sunt de două ori mai mulţi decât cifrele oficiale.

Sunt mai multe motive pentru care un tânăr imigrant din Sudul Europei nu se înregistrează într-o ţară nouă. De exemplu, pentru a evita birocraţia. Sau pentru a evita povara unui adio oficial spus ţării de origine.

Sau, mai pragmatic, pentru a nu pierde beneficiile naţionale, cum ar fi serviciile de sănătate în ţara natală.

Sociologa spaniol Amparo González confirmă problema: “Pentru cifre exacte, imigranţii ar trebui să fie motivaţi, nu ca în Spania unde oamenii care se înregistrează după trei luni afară nu mai au acces la medicul de familie.

Dar, cum putem înţelege în totalitate un fenomen fără să îi cunoaştem exact dimensiunea?

Cum pot instituţiile europene şi naţionale să coordoneze o acţiune în sprijinul lor?

Aceasta nu este singura problemă noduroasă pe care trebuie să o rezolvăm dacă vrem să înţelegem o generaţie care trăieşte cu o valiză în mână. Ceea ce avem nevoie să înţelegem este câţi dinte aceşti tineri imigranţi au vrut (sau vor) să se întoarcă în ţările lor, mai devreme sau mai târziu.

Potenţiala lor întoarcere acasă poate fi văzută din două puncte de vedere. Pe de-o parte, poate fi considerată un exod de creiere ireversibil, ceea ce înseamnă o pierdere economică pentru ţara care îi pregăteşte pe aceşti tineri care apoi se duc să îmbogăţească economia altei ţări.

Pe de altă parte, poate fi văzută ca o investiţie profitabilă, deoarece ţara de origine aşteaptă viitoarea întoarcere a imigranţilor, care vin cu noi experienţe, cu know-how şi contacte.

Generation E i-a întrebat pe aceşti tineri dacă vor să se întoarcă pe pământul natal, şi răspunsul lor cel mai comun a fost: “Vreau să mă întorc, dar nu ştiu când.” Cel de-al doilea răsspuns cel mai frecvent a fost un irefutabil “Nu”.

Apoi mai sunt şi motivele care îi determină pe tinerii europeni să imigreze.

Dacă un loc de muncă este motivaţia cea mai importantă – gândiţi-vă la ratele şomajului în aceste ţări – celelalte motive importante din spatele imigraţiei sunt ambiţiile personale, educaţia, situaţia politică a ţării de origine, motive sentimentale sau simpla curiozitate.

Răspunsurile arată că agitaţia este o trăsătură răspândită printre aceşti tineri imigranţi, şi că alegerea lor de a trăi în străinătate este bazată pe mai multe motive.

Consecinţe economice şi demografice

Fenomenul migraţiei caracterizează întregul Sud al continentului nostru, având consecinţe economice şi demografice. De aceea am ales cele patru ţări care reprezintă Europa Mediteraneană.

În 2012 şi pentru prima dată de când datele se colectează, Spania a înregistrat un flux migratoriu negativ, (graţie şi reducerii numărului celor care sosesc aici).

Doar în 2013, AIRE – registrul cetăţenilor italieni care trăiesc afară – a marcat 94 000 de expatrieri, cu o creştere de 19,2% în comparaţie cu 2012. Jumătate dintre ei au sub 40 de ani.

În Portugalia 200 de tineri, femei sau bărbaţi, pleacă în fiecare zi. Din păcate nu există date exacte despre Grecia.

În acest punct al proiectului nostru, putem spune că ‘Easyjet’, ‘Erasmus’, ‘Exod’, ‘Expatriere’, şi ‘Europa’ sunt cuvintele cheie care caracterizează această generaţie neliniştită, studiată fără prejudecăţi şi cu presupunerea romantică potrivit căreia acest echipaj pestriţ de călători va constitui fundaţia unei viitor ţesut social european.

Proiectul a fost prezentat publicului la Festivalul Internaţional de Jurnalism (Perugia, aprilie 2015), în timpul unei conferinţe despre jurnalismul paneuropean şi viitorul generaţiei E, dar el continuă, precum neîntreruptul flux al tinerilor sud-europeni care migrează.

Credit:

Sara Moreira (Portugalia) şi Katerina Stavroula (Grecia) au lucrat la acest proiect împreună cu cei doi autori. Până acum, proiectul a colectat peste 2 200 de poveşti ale tinerilor imigranţi. Informaţiile se găsesc pe site-ul oficial şi cu hashtag #GenerationE, acolo unde se va găsi şi posibila continuare a proiectului.